În perioada 19-20 septembrie 2010, Consiliul Judeţean şi Biblioteca Judeţeană „A. D. Xenopol” din Arad organizează cea de-a III-a ediţie a Simpozionului Bienal Naţional cu Participare Internaţională „Momente din Istoria Lecturii Publice”.
Lucrările simpozionului se vor desfăşura pe parcursul zilei de 20 septembrie, iar deschiderea oficială va avea loc la sala 60 a Palatului Administrativ, ora 9.00.
Simpozionul va fi structurat pe 3 secţiuni. La Secţiunea I, intitulată „Cum valorificăm patrimoniul local şi naţional?”, în program sunt prevăzute nouă intervenţii ale bibliotecarilor din ţară, respectiv din Csongrad, Békéscsaba şi Szeged- Ungaria.Comunicările vor fi susţinute în intervalul de timp 10.00-12.30; secţiunea a II-a, „Lectură şi comunicare prin acţiuni formativ-creative de bibliotecă” cuprinde şapte intervenţii, iar cea de-a III-a secţiune „Biblioteca 2.0- implicaţii şi consecinţe”, doar patru. Cele două secţiuni se vor derula între orele 15.00-16.30. De la ora 16.30 participanţii se vor întruni pentru a concluziona asupra materialelor simpozionului.
Oaspeţii vor avea ocazia să viziteze expoziţia internaţională de ilustraţie de carte „Animaliter-2010” de la Secţia de artă a Complexului Muzeal Arad.
Evenimentul va reuni într-un schimb de experienţă, dar şi de valorificare a patrimoniului naţional şi local, peste 80 de reprezentanţi ai bibliotecilor din 3 localităţi din Ungaria, din 8 judeţe din România ( Braşov, Satu-Mare, Timiş, Sibiu,Vâlcea, Cluj, Mureş şi Arad) şi din 20 de localităţi din judeţulul Arad.
JA -V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!