Campania reunește două proiecte de suflet ale asociației – „Adoptă o scrisoare” și „Crăciun pentru bunici”, prin care organizatorii își doresc ca anul acesta să ajungă la cât mai mulți copii și bătrâni defavorizați.
„Această inițiativă deosebită este rodul colaborării exemplare între penitenciar și sectorul nonguvernamental, reunind resurse și eforturi pentru a aduce bucurie în inimile celor mai vulnerabili membri ai comunității noastre”, transmit reprezentanții Penitenciarului Arad.
Astfel, aceștia își propun să dăruiască lumină și căldură celor aflați la nevoie în timpul sărbătorilor de iarnă. Eforturile colective ale personalului din penitenciar, profesorilor și elevilor Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare „Constantin Brâncoveanu” Târgu Ocna – Secția Arad, persoanelor private de libertate implicate în programele de reintegrare socială și voluntarilor asociației vor contribui la oportunitatea unică de a da speranță celor care au nevoie de sprijinul nostru.
Printre activitățile programate în cadrul campaniei se numără îndeplinirea dorințelor din scrisorile copiilor către Moș Crăciun, colectarea de dulciuri și alimente pentru bătrânii aflați în nevoie, dar și distribuirea cadourilor către aceștia.
„Fiecare gest de bunăvoință contează și poate face o diferență semnificativă în viața celor care au nevoie de ajutor, astfel că, persoanele custodiate din Penitenciarul Arad, la inițiativa și dorința acestora, vor putea dona dulciuri pentru cei mici, iar unii din ei vor avea oportunitatea să devină spiridușii Moșului în îndeplinirea dorințelor. Colectivul Penitenciarului Arad este mândru să fie parte a acestei inițiative umanitare deosebite. Prin colaborarea cu Asociația Îngeri Pentru Suflete, avem posibilitatea să ne alăturăm acestei cauze nobile și să arătăm comunității locale că dincolo de ziduri există un angajament pentru schimbare, iar noi cei în uniforme suntem oamenii care clădesc acest viitor.
Sărbători fericite și mulțumim tuturor pentru generozitatea și compasiunea voastră!
Pentru informaţii suplimentare desemnăm ca persoană de contact pe domnul comisar șef de poliţie penitenciară Ionel IOVESCU, tel: 0257 212661, fax 0257 280584, tel. mobil: 0726289692, e-mail: ionel.iovescu@anp.gov.ro”, transmite instituția.
Trimite articolul
XIeri a fost desemnat obiectiv turistic al Aradului, astăzi se ocupă cu daruri de Mos Crăciun.
Bine că are și Aradul măcar o instituție care o reprezintă cel mai bine și care ne face mândrii că suntem arădenii,,Pușcăria/ Penitenciarul”.
Așteptăm programul de colinde ale infractorilor și evenimentele culturale dedicate arădenilor.
Acesta este Aradul de astăzi .