ARAD. O delegație de la Universității din Padova – condusă de fostul rector al Universității, prof. univ. dr. Vincenzo Milanesi – și din care au mai făcut parte prof. univ. dr. Patricia Messina și dr. Tiberiu Grunwald, s-a întâlnit, ieri, cu prof. univ. dr. Marius Grec, decanul Facultății de Științe Umaniste, Politice și Adminsitrative din cadrul UVVG.
„Scopul întâlnirii a fost acela de a promova o serie de proiecte în domeniile de interes ale facultății noastre – ne-a informat prof. univ. dr. Marius Grec. Suntem în faza finală de a duce la bun sfârșit un proiect de realizare a unui masterat comun pe domeniul studiilor europene, care urmează să intre în funcțiune începând cu anul universitar 2014-2015. Este vorba despre un masterat cu diplomă dublă, cursurile urmând să se desfășoare alternativ: un semestru în Italia, la Universitatea din Padova, un semestru în România, la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”. Finalizarea studiilor se va face printr-o lucrare de disertație în limba engleză care va da posibilitatea absolvenților să primească o diplomă de la Universitatea din Padova și o diplomă de la Universitatea de Vest «Vasile Goldiș”.
„Un alt proiect interesant – a continuat decanul Facultății de Științe Umaniste, Politice și Adminsitrative – pe care dorim să-l realizăm împreună cu Universitatea din Padova, una dintre cele mai vechi universități din Europa, este axat pe problema patrimoniului arhitectonic urban, având în vedere faptul că Aradul s-a înscris în cursa pentru obținerea titlului de Capitală Culturală Europeană. Credem că ar fi oportun realizarea unui asemenea program de perfecționare, cu durata unui an, pentru cei care au bazele formate în domeniul istoriei artelor, în domeniul studiului arhitecturii, pentru a se perfecționa prin sprijinul specialiştilor italieni în probleme legate de conservarea patrimoniului arhitectonic urban. Aradul este un oraș bogat în ceea ce privește clădirile cu valorare patrimonială.
În ultimii ani, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” a derulat numeroase proiecte cu Universitatea din Padova, în special prin intermediul Facultății de Științe Umaniste, Politice și Administrative, în domeniul științelor politice, a relațiilor internaționale. E vorba despre un masterat pe care l-am organizat aici, în domeniul politici publice europene, un masterat finalizat cu diplomă obținută din partea Universității din Padova. Această diplomă a fost primită de absolvenți chiar anul trecut, într-o festivitate organizată la Casa Universitarilor și Studenților. Să nu uităm că în spațiul în care se află Casa Universitarilor și Studenților se află și un sediu al Universității din Padova, un punct de informare. În ultimii ani, studenții noștri au fost o prezență activă în cadrul programelor ERASMUS desfășurate la Universitatea din Padova.
Prin Facultatea de Științe Umaniste, Politice și Administrative am organizat și alte proiecte care și-au propus să analizeze, de exemplu, impactul pe care îl are fenomenul imigrației ilegale în Uniunea Europeană, cu un studiu de caz făcut pe relația dintre regiunea Veneto – regiunea 5 Vest România, proiect care a fost finalizat la sfârșitul anului trecut prin publicarea unui studiu complex. În acest proiect au fost implicate, pe lângă Universitatea din Padova și Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, și alte instituții din România, Italia, organizații nonguvernamentale, reprezentați ai autorităților locale din Padova și Arad. Concluziile obținute în urma acestui studiu nu fac altceva decât să se constituie într-o bază de reglementare a acestui fenomen, care este o realitate în Uniunea Europeană”.
Întâlniri și workshop
Delegația Universității din Padova rămâne la Arad până14 februarie. Vor avea loc o serie întreagă de întâlniri și cu conducerile altor facultăți din cadrul UVVG și urmează să se organizeze și un workshop pe probleme legate de regionalizare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!