Acesta îi ia locul comisarului şef Mircea Goina, care, în data de 25 octombrie 2010 şi-a început mandatul de interimar, după ce mandatul lui Dan Halchin expirase. Acum, „conform Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1692/C, începând cu data de 1 mai 2012, domnul comisar şef de penitenciare Petru Dobra a fost numit în funcţia de director al Penitenciarului Arad”, se arată într-un comunicat emis de reprezentanţii închisorii arădene.
Director nou la Penitenciar
Reactualizat la:
ARAD. Penitenciarul Arad are din data de 1 mai 2012 un director nou în persoana comisarului şef de penitenciare Petru Dobra.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Cinci persoane au fost împușcate, marți, într-o școală în orașul suedez Orebro, la circa 200 de kilometri vest de capitala Stockholm, a anunțat poliția, potrivit agențiilor AFP, Reuters și EFE.
Mapamond
Președintele rus, Vladimir Putin, a semnat luni un decret privind organizarea în acest an a unui concurs muzical internațional, denumit Intervision, după ce Rusia a fost exclusă de la Eurovision din cauza ofensivei sale militare în Ucraina, scrie Agerpres.
UT Arad
Echipa arădeană merge decimată la Iași. Lipsesc opt jucători, inclusiv Fabry, care nu are nimic!
UT Arad
După analiza fazei, acesta a recomandat arbitrilor să nu mai acorde astfel de lovituri de pedeapsă.
Local
Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean anunță că, din aprilie și până în septembrie, taberele sunt rezervate în proporție de 80 la sută.
Citiți principiile noastre de moderare aici!