Prima schimbare de oră în Festivalul de Teatru Nou. Marţi, show-ul începe de la ora 17.00 cu „Directorul executiv”, în regia lui Vladimir Anton. Teatrul de Comedie Bucureşti vine cu un apartament obişnuit din Suedia şi cu doi oameni obişnuiţi care primesc o vizită neaşteptată a cărui poveste o vor spune timp de o oră şi 35 de minute. Spectacolul se va juca în Sala Mare. De la ora 19.00, actorii Teatrului UNITEATRU Bucureşti vin cu „The Sunset Limited” în Sala Studio, cu „o întâlnire autentică. Plină de bucurie. O poveste despre fragilitate şi îndrăzneală. E despre tine şi despre noi. Netrucat… E o confesiune. Curajoasă”, care va fi făcută timp de o oră şi 30 de minute.
A treia piesă din seara de marţi a festivalului aparţine Teatrului „Excelsior” Bucureşti. Actorii de aici vin cu „The History Boys. Poveşti cu parfum de liceu”. Cea mai lungă piesă de până acum, două ore şi 40 de minute, face parte din „Focus teenAGER” şi este, aşa cum se arată în caietul program, un spectacol exclusiv pentru adolescenţi nerecomandat persoanelor sub 16 ani, ca bulversarea să fie mai mare şi dorinţa de al vedea şi mai şi. „Anarhia vârstei, intrigile de cancelarie, relaţiile elevi-profesori sunt surprinse în această comedie de succes despre anii cei mai frumoşi ai vieţii. Acţiunea se desfăşoară la Cutlers Grammer School, într-un tradiţional colegiu de băieţi din Sheffield, Nordul Angliei. Obişnuitul stil de viaţă nonconformist şi indolent al elevilor din clasa de istorie, care se pregătesc pentru intrarea la facultate, este dinamitat de ambiţiile directorului. Acesta doreşte cu ardoare ca şcoala sa să urce în clasamentul celor mai importante instituţii de învăţământ, Iar ţinta devine reuşita tinerilor la renumitele Oxford şi Cambridge…”.
Miercuri vin alte trei spectacole, dar miercuri e o altă seară asupra căruia vom poposi mâine.
Piese cu premii
Seara de marţi aparţine, în fapt, unor piese premiate. The Sunset Limited de Cormac McCarthy, regia Andrei și Andreea Grosu, a fost nominalizată la Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol, în timp ce George Albert Costea, interpretul lui Posner din The History boy este nominalizat la Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol secundar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!