Schimbarea directorilor de instituţii deconcentrate a început în toamna lui 2008 o dată cu aflarea rezultatelor alegerilor parlamentare. După mai bine de un an şi încă un scrutin „directoriada” nu este nici pe departe finalizată. S-au shcimbat vechii directori cu unii numiţi cu contract de management, însă acum după realegerea preşedintelui Traian Băsescu şi parafarea unei noi coaliţii PD-L – UDMR, toate negocierile încep de la zero.
Dacă în primăvara anului 2009 s-au purtat discuţii aprinse şi s-au făcut preiuni când de către PD-l când de către PSD pentru a obţine cât mai multe fotolii de directori, atribuite în baza unor contracte de management şi a unor concursuri derulate la Bucureşti, acum mai toate scaunele conducătorilor de deconcentrate se clatină puternic. Noua ordine în sectorul instituţiilor îi va scoate, cel mai probabil, din scena pe directorii susţinuţi de PSD şi îi va introduce în lumina reflectoarelor pe simpatizanţii UDMR.
Numiri pe şest
De această dată, însă, schimbările se fac mai subtil, fără a atrage atenţia prea mult asupra noilor numiri, instalările pe funcţii fiind şi ele mai restrânse. Un exemplu în acest sens este schimbarea din funcţie a lui Sever Putin, director coordonator Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie Arad, şi numirea în locul său a lui Gheorghe Alda. Numirea a vut loc undeva în luna noiembrie, potrivit consilierului juridic al APIA Arad, Alexandru Borcea, iar funcţia de director coordonator adjunct i-a revenit lui Dorin Oprişa. În ceea ce-l priveşte pe Sever Putin nu se ştie exact dacă acesta mai este sau nu în concediu medical şi dacă va rămâne să mai activeze în cadrul APIA sau nu.
La Finanţe, Drăgănescu
La Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad directorul Sorin Cirţi a decis ca în ultima şedinţă înainte de Anul Nou să îşi anunţe colegii că va părăsi postul de conducere a Fiscului arădean pentru a se reîntoarce la Garda Financiară Timiş.
„A fost o decizie personală a domnului director, precizându-ne că îi este mult mai uşor la Timişoara ţinând cont că locuişte în oraşul de pe Bega”, a punctat purtătorul de cuvânt al DGFP Arad, Călin Arusti. Astfel că în acest moment frâiele Finanţelor au fost preluate de către Marius Drăgănescu, director coordonator adjunct în cadrul serviciului de administrare a veniturilor statului, până la organizarea unui nou concurs. Data concrusului nu a fost încă stabilită de către ANAF, pe site-ul agenţiei fiind afişat doar concursul pentru ocuparea posturilor de director coordonator adjunct al GF Timiş şi director coordonator DGFP Ialomiţa.
Cursuri de formare
Directorul coordonator al AJOFM Arad, Marinel Henteş, susţinut de către Partidul Conservator, ocupă în continuare acest fotoliu. Pentru două luni, însă, el a fost delegat la Râşnov în vederea derulării unor discuţii privind posibila modificare a legii şomajului. Acum Marinel Henteş este în Arad şi îşi exercită funcţia deţinută.
A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!