Au planat multe suspiciuni asupra activităţii Companiei de Apă Arad (CAA), au fost aruncate multe acuze de angajări pe bază de nepotisme, s-au vehiculat salarii şi prime uriaşe total nemeritate. Iar toate acestea au fost alimentate de lipsa totală de transparenţă a Companiei de Apă. Adrian Ţolea, vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Arad (CJA), a cerut un audit la companie, audit care a fost contestat chiar de către Compania de Apă. Acum, se pare, a fost găsită metoda prin care conducerea Companei de Apă să fie destituită în bloc. Într-un proiect de hotărâre care va fi votat chiar marţi de consilieri se solicită modificarea organizării Companiei de Apă, dizolvarea Consiliului de Administraţie, destituirea membrilor acestui consiliu şi concedierea tuturor celor şapte directori.
„Schimbarea sistemului de organizare din unitar în dualist va duce la un management mult mai performant. Va scădea numărul de directori, iar Consiliul de Administraţie va fi înlocuit de un Consiliu de Supraveghere”, a anunţat Adrian Ţolea. Acesta crede că este necesară această schimbare pentru a înlătura suspiciunile care planează asupra activităţii de la CAA, asupra tuturor acuzelor care, de ani de zile, se referă la angajările şi salariile exorbitante de acolo.
Dacă proiectul de hotărâre va trece de votul aleşilor, demiterea tuturor şefilor din CAA va fi făcută chiar în acest an. Pentru că, în cinci zile de la adoptarea hotărârii şi sesizării Companiei de Apă, va fi convocată Adunarea Generală a Acţionarilor pentru modificarea statului CAA şi schimbările de la vârful companiei.
Ţolea a ţinut să precizeze că managementul companiei este unul dezastruos şi privind prin prisma master planului de apă şi canalizare desfăşurat la nivelul judeţului Arad. „Lucrările sunt finalizate în proporţie de 70 la sută, iar plata în proporţie de 61 la sută”, a spus Ţolea. Ce înseamnă asta? Riscăm să pierdem 120 de milioane de euro bani europeni. O sumă enormă, de neimaginat, pe care am primit-o pe gratis, dar pe care riscăm să trebuiască să o plătim. De unde? Încă nu ştim.
Citiți principiile noastre de moderare aici!