Aflată în Capitală încă de luni, când a luat parte la evenimentul organizat de Ministerul Muncii cu ocazia Zilei Internaţionale pentru eradicarea sărăciei, Oana Pârvulescu, director al Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară (DDAC) Arad, a participat marţi la Conferinţa de incluziune socială şi lansare a pachetului antisărăcie, care a avut loc la Palatul Victoria din Bucureşti.
„Sunt onorată că la invitaţia domnului ministru Dragoş Pîslaru şi a doamnei consilier Ana Rădulescu, am făcut parte din panelul Abordarea integrată a problemelor de ocupare, educaţie, sănătate şi participare socială. Este o premieră când SPAS-urile (Serviciile Publice de Asistenţă Socială-n.r.) sunt chemate la dialog de către ministerele implicate în proiectul de reformare a asistenţei sociale. Am subliniat nevoia de implicare şi consultare comună şi activă, astfel încât programul lansat să poată fi aplicat de către direcţiile de asistenţă socială ale consiliilor locale. Dacă până acum fiecare SPAS a fost construit diferit, în funcţie de consideraţiile şi necesităţile fiecărei primării, consider că se impune o abordare şi o structură de organigramă unitară pentru aplicarea noilor politici de servicii sociale integrate” – subliniază Oana Pârvulescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!