„Puteti să confirmaţi că Guccifer nu a avut niciodată acces la acest server?”, a întrebat republicanul Blake Farenthold, în timpul audierilor din comisia Camerei Reprezentanţilor. „Nu a avut acces. A recunoscut că a fost vorba de o minciună”, a răspuns directorul FBI.
Guccifer a fost extrădat anul acesta în custodia autorităţilor americane pentru a fi judecat cu privire la mai multe infracţiuni cibernetice. Acesta a reuşit să spargă conturile unor politicieni precum Sidney Blumenthal – un confident al fostului secretar de stat Colin Powell, precum şi a mai multor membri din familia Bush. După ce iniţial a pledat nevinovat, hackerul a susţinut într-un interviu că a obţinut acces la serverul privat de e-mail al lui Hillary Clinton. Sursa : Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!