Panică în club, sâmbătă noaptea, în jurul orei 01,30. Aproape 600 de oameni, aflaţi în acel moment în Clubul Renaissance, din centrul oraşului, au fost evacuaţi după ce un individ încă necunoscut a aruncat cu o fiolă de gaz lacrimogen. O tânără a leşinat şi mai multor persoane li s-au făcut rău din cauza gazului, dar şi-au revenit în scurt timp.
Oamenii au fost scoşi imediat afară, pentru a evita crearea unui disconfort şi mai mare, în timp ce în club nu a mai intrat nimeni până nu a dispărut efectul gazului, iar încăperile s-au ventilat suficient. După jumătate de oră, parte din împătimiţii clubului au revenit la distracţie, însă, surpriză: câţiva dintre cei prezenţi în primă fază au plecat cu totul, fără a-şi achita notele de plată.
Marius Tuduce, patronul clubului, a spus că încă nu s-a reuşit identificarea celui care a aruncat cu fiola şi că odată făcut acest lucru vor lua măsurile legale împotriva acestuia. Cât priveşte evenimentul nedorit de sâmbătă noaptea, Tuduce a punctat faptul că „vom încerca să luăm măsuri pe viitor, dar este aproape imposibil să verificăm toţi clienţii. Suntem dezarmaţi în faţa unor astfel de situaţii . Patronul clubului a mai menţionat că l-a văzut pe cel care a aruncat fiola, însă nu ştie cine este. Tuduce a precizat că individul nu este „de-al casei ”, ci dimpotrivă frecventează alte cluburi. Doi inspectori de la Poliţiei au demarat seara o anchetă în club.
I.C.
Trimite articolul
X———– tv-online.worldofseth.com —————- Posturi TV GRATIS—- toate meciurile din Champions League le vezi numai pe tv-online.worldofseth.com
bande de “baieti de cartier” bantuie si terorizeaza toate cluburile aradene,autogara cu alba-neagra!Altii se “distreaza”aruncand lacrimogene prin cluburi!MILITIA???E SURDA,OARBA SI O DOARE LA 14 M IN FATA!
sigur mai aresteaza si ei 2-3 ghertoi asa sa vada lumea da tocmai pe cei care trebuie ii lasa sa ne f…. creierii si sa ne
strice distractia sambata de sambata!CICA,NU-I POATE AFLA…SI ASTA INTR-UN ORAS CU NICI 60.000 DE TINERI!
OARE PANA CAND SA VA TOLERAM INCOMPETENTA,AMATORISMUL SI PUPINCURISMUL PE CARE IL RIDICATI LA RANG DE ARTA CAND VINE VORBA DE “JMECHERI”???
nu stiu dc stie multa lume ce se intampla in acel club…droguri la greu…italienii au pus stapanire pe acest club deosebit…d-lor politisti mai faceti cate o razie din cand in cand si verificatii pe broscari sa vedeti ce “arsenal” de extasy si altele…de tras pe nas.
LOL, Tuduce nu stie cine a fost, dar stie ca “frecventeaza alte discoteci”. Of, romani prosti.
daca nici la el in club nu l-o vazut, cum poate sa afirme ca frecventeaza alte cluburi? buna duma 🙂
, SURPRIZA: câţiva dintre cei prezenţi în primă fază au plecat cu totul, fără a-şi achita notele de plată. era o chestie sa-i tina acolo pana isi achita notele de plata. inteleg ca unii oameni sunt hoti si tzepari, dar cand vine un nebun si da cu gaze lacrimogen si iti strica seara, aia te evacueza repede din sala, poate nota de plata ii ultima la care te gandesti. nu-i frumos ca nu au platit, dar sunt cazuri in care nu trebuie sa exageram cu acuzele
in tarile civilizate la intrarea in club este un baiat cu un baston care depisteaza metalele exact ca in aeroporturi.investitie mica dar cu rezultate fantastice ,nu pistoale,nu cutite,nu sprayuri
poate cand om fi si noi civilizati…….acelasi sistem functioneaza si in olanda iar daca ai calcat pe bec…..te trezesti cu 3-4 negroci care te umfla(in adevaratul sens al cuvantului)fara sa te intrebe baiatul cui esti…… .
competitia- adica cei de la celalat club care face competitie cu renaissance!
media de varsta in clubul asta nu depaseste 15 ani, la ce sa te astepti?
Si handicapatii aia de “bodyguardzi” ce au facut? Tot cu mana in nas sunt? De fiecare data cand am trecut pe la clubul ala de 2 lei si un ban, ei faceau figuri si impresii ca vai doamne ce impresionat o sa fiu eu de un incult cu 4 clase care abuzeaza de naposim si alte cele …si nici macar jobbul nu si l pot face klumea .. vai si amar de ei .. as zice ca un inceput ar fi schimbarea tuturor celor de la intrare, si aducerea de personal calificat ! Si da, un detector de metale ar fi foarte indicat…cazuri de genul : cutite, pistoale, spraiuri si altele similiare ar putea fi evitate…
DACA SUNT MAI BUNI DECHAT NOI CE SA FACEM TREBUIE SA ACTIONAM CA SI O ECHIPA DE “PAPAGALI”
SA DUCEM CLIENTI LA MOSCHEEA.
FRATILOR DACA ATI AJUNS SA FACETI ASA CEVA NU VA GANDITI CA CINEVA E SUS SI VA JUDECA
PUTEATI SA OMORATI PE CINEVA
CRED CA AR TREBUI SA VA VEDETI DE CLUBUL VOSTRU SI SA LASATI LUMEA SA ALEAGA
RENESAINCE SAU MOSCHEEA
SUNTETI PENIBILII !!!
hahaahaa, in tarile civilizate, te cauta cu detectoru de metale, nu te lasa sa intri cu geanta si exista PAZA!!!
Nu stiu de ce considera cineva ca ar trebui sa apelam la cretinisme de astea paralizante pt a merge un club sau altul.PROBABIL UITATI CA LA SOHO AM BENEFICIAT DE DOUA ORI DE ACEST TIP DE TRATAMENT SI NICIODATA NU AM DAT VINA PE NEFERTITI SAU PE ALTII.Suntem convinsi ca vreun cretin care probabil a dat si la soho si la mooskea a dat acum si la renesaince pt a impresiona vreun alt imbecil..AM FI FOARTE FERICITI DACA AR PRINDE IMBECILUL PT CA AM DORI SI NOI SA ,,DISCUTAM PUTIN CU EL ASA IN PRIVAT..cat despre bodyguarzi nu au ce sa faca in cazul asta nu poti controla toate persoanele care intra intr-un club CEL PUTIN DEOCAMDATA
Părerea ta
am fost la studio pela 1 si era de mare cacat dupa care am plecat la moschea unde chiar era plin si era nah superiuresh mortal nu au nevoie de gaze nu se compara cluburile si nici atmosfera
de unde pola mea 600 de oameni la rene eventual in 3 wekenduri erau maxim 200 de retardati spreiati ce bine rimeazaaaaaaa
lasa ba ca sasa putea inauntru macar acu pute a paralizati hahahahahahahaha
TATI VREI SA STI DE CE SA INTAMPLAT ASTA
1 SOHO A FOST MORT VARA ASTA SI CRED CA SI VOI CRED CA VATI PETRECUT LA NEFE
2 LA MOSCHEA E PERICOL SA FI INJUNGHIAT
3 TREBUIA SA FACA AIAI DE ACOLO CEVA SA NU RAMANA MOSCHEEA CU O PATA
4 ORICUM RENAISSANCE E NR 1 IN ARAD
SI TATI NU MAI FI ASA DE STRESAT SI DAI 3 , 4 MESAJE SA TE AFLI IN TREABA CA TOATA LUMEA STIE DE CE ? SI PT. CE ?
SA FACUT FAZA ASTA
PENIBIL PT MOSKEA
politia ar trebui sa faca mai multe controale in discoteci. ar avea..”surprize-surprize” si ar fi ordine si liniste. dar ..ia politie de unde nu-i…………,mai ales noaptea.. asa ca…
vai tu s-a trezit generatia hi5!
“Stii rene este peste moskeea sau invers”…sa mori tu!Clubul nostru este “peste” clubul vostru!Nu zau?…baietei care nu-s in stare sa “se dea” la o femeie numa daca-s praf si fetitze pana-n 22 de primaveri care nu-s in stare sa danseze numa dupa o juma de vin si-o pilula!Asta e 90% din “populatia” cluburilor din tara asta!
So…welcome to Romania!
s-ar cruci politia daca ar face razii saptamanale!
Niște fătălăi toți ciumeții care freacă menta prin cluburi
Niste cluburi de rahat… gen reneSHANTZ, mookiitooo, scrofo si bineinteles neferSHITY!!! Ia mai lasati fitzele astea de 2 lei, sa fim seriosi totul se invarte doar in jurul acestor focare de fitze pline de pampalai? Las-o naibii de treaba! Hai sa fiti sanatosi si cu moocii scosi! 😛 Aviz amatorilor…
POI DA IN PLM CA LA NOI “BOGYGUARD-ZII” ASTIA IS BUNI NUMA LA BESINI SI FIGURI CU COPII DE 15-16 ANI DE CARE SE LEAGA…..DA CAND II VB DE CEVA SERIOS II VAI DE PLA LOR DE ANABOLIZATZI….HAHA
CU CAT L-AI PLATIT PE INDIVID SA DEA CU SPRAY LA RENE???
unde dracu incap 600 de persoane la rene?=))))))))))))))))
BRAVO MAI BAIETI….TINETI-O TOT ASA…..eu zic sa exterminati toate cluburile,discotecile,birturile din arad…..chiar merita la cat sunt de infecte……cine mai urmeaza?space,+restu d p strand…..exterminati toti smecherii si fitoasele din arad……hahahah,,,BAFTA IN CONTINUARE
cu parere de rau trebuie sa spun :cluburile aradene sunt nesigure.nu trece o luna fara sa auzi injunghieri,parelizante…etc.halal asa paznici.Patronul tuduce a fost batut de rachita in mijlocul paznicilor sai.daca patronul ia bataie omul de rind ce protectie are?recomand pentru senzatii tari si adrenalina renne
iati firma de paza tuduce aia sunt imbracati cheama politia sunt si autorizati ,nu tot felu de batausi cu caziere
ovi rachita la batut si pe tuduce ?
LA NOI POLITIA II FOARTE SLABA IN CAZURILE ASTEA ORDINEA PUBLICA CUNOASTE TOTI INFRACTORI DA VA MAI TRECE MULT PANA SA VA FACE LINISTE PENTRU CA NU II INTERESEAZA PANA NU VA VENI UN NOU DASCALU LA CONDUCEREA INSPECTORATULUI SA SE BAGE IN IEI VA CONTINUA HAOSUL IN ARAD INSTAURAT DUPA PLECAREA LUI,NU POTI IESI INTR-O DISCOTECA, NU POTI MERGE INTR-UN BAR CU O FATA PESTE TOT ACESTI INTERLOPI AU INSTAURAT LEGEA PUMNULUI SI AL CUTITULUI ,AU MERS NISTE ARADENI LA ORADEA CU DRUJBE, PISTOALE SI CUTITE AU URLAT ZIARELE SI? SI NIMIC A DOUA ZI BEAU LANGA MASA TA IN DISCOTECA DUPA CARE SE IAU DE TINE DACA NU PLECI TE SI BAT SAU TE IJUNGHIE SI IAR NU PATESC NIMIC ! POLITIA SI PARCHETUL DORM SI NOI RESTU NU INTELEGEM DE CE PENTRU CE ATI FACUT CONFERINTA DE PRESA LA ORADEA ATI CHEMAT ZIARELE SI TELEVIZIUNILE? PENTRU CE VATI BATUT CU PUMNI IN PIEPT? TOTI SUNT LIBERI STIMATI ARADENI MAINE POATE VETI FI ORICARE DINTRE VOI VICTIMA LOR ! BADIGARZI DE LA MOSCHEA CE AU FACUT CAND SAU TAIAT INTERLOPI? bataia a inceput inauntru am fost de fata nu o dati la intors ca numa in parcare? VA SPUN EU AU FUGIT ! CAT SA MAI ASTEPTAM DOMNILOR POLITISTI SAU NUMAI DACA APROAPE MOARE VREUN CLIENT INTERVENITI? IN ARAD SA INSTAURAT GROAZA FARA SA EXAGEREZ LA TINERI LE ESTE FRICA SA IASA IN DISCOTECI SI PE BUNA DREPTATE ORICARE DINTRE EI POATE FI URMATOAREA VICTIMA, TOTI BADIGARZI ASTIA AU CARTI DE MUNCA SUNT AUTORIZATI DE POLITIE? AU FACUT VREUN CURS FIINDCA NU PRE STIU SA INTERVINA SI CAND O FAC O FAC HAOTIC PENTRU CA NUMAI LINISTE NU FAC ? SERVICIU JUDICIAR DOARME FRATILOR
DOMNILOR POLITISTI DACA LASATI LUCRURILE ASA INTR-O ZI PROPRI VOSTRI COPII VOR CADEA VICTIME ACESTOR INFRACTORI CAND VOR VENI COPII VOSTRI BATUTI SI TAIATI ACASA VETI REALIZA CE ATI FACUT PRIN DELASAREA DOMNEAVOASTRA ,AU AJUNS ARADENI SA NU MAI IASA IN DISCOTECI? MI-AR CRAPA OBRAZU IN LOCUL DVS
SE PARE CA INDIVIDUL DANIEL LES ,mare sef de badigarzi la MOSCHEEA,a fost protagonistul evenimentului de sambata seara!!!!!!!!!!!!
sa ne traesti COSTEA CALIN esti un ordinar
vaaaiiii ce-i aici :)))) incultura maxima, atat pe totpic cat si in cluburi si mai ales printre oamenii ce le frecventeaza in fiecare weekend …. luati si invatati ce inseamna comportament in societate si in cluburi de la tarile vecine !!! cel mai simplu exemplu ii in tara vecina, Ungaria …
mai aveti mult oameni buni
eu nu inteleg vorbiti tot felu de tampenii.ma refer la faptu ca nu cred ca i-ar conveni cuiva sa fie cate un fraier care sa te controleze peste tot cand intri in club.nu vrei sa te caute shi in c**?si in ceea ce ii priveste pe astia cu gazele shi cu spray-urile…nu stiu ce as putea sa spun.dupa parerea mea nu prea ai ce face cu ei
in primul rand maimutele alea de la intrare din rene sunt niste gunoaie………..o adunatura de penali imputiti….ei sunt singurii vinovati,fac figuri si se uita la tine ca la felul 4 cand intri ,dar chestia e ca o fac cu cine nu trebuie!anabolizati imputiti
PENIBIL DAR ADEVARAT CEI DE LA MOSCHEA SA TACA SI SA TINA GURA MICA CA EU AU PROVOCAT TOATA ASTEA !!!
CEL CARE A DAT E BUN DE PLATA BINE MACAR CA A RECUNOSCUT
PACAT CA SE INTAMPLA IN ARAD ASTFEL DE LUCRURI
NU LE E DESTUL CA UNT DOAR 2 CLUBURI IN ARAD
PACAT PENTRU CEI DE LA MOSCHEEA CA AU AJUNS SA FACA ASA CEVA
———– tv-online.worldofseth.com —————- Posturi TV GRATIS—- toate meciurile din Champions League le vezi numai pe tv-online.worldofseth.com
LES LA PUSCARIE
parerea mea despre acest incident este una foarte proasta.ce-i care folosesc aceste rubrici pentru a-si exprima parerea nu cred ca sunt decat cel mult onanisti.mooskea nu e cea mai tare…..dar penibilitatea aia de club pe nume rene nu merita decat seri moca cu studenti saraci.deci….ne vedem miercurea la rene.dragi scriitori someri fara alta ocupatie.pun pariu ca nu sunteti mai mult de 4 indivizi pe aceasta pagina de comentarii.si sunteti unul mai penibil ca celalalt.eu zic sa inercati sa va indreptati atentia si spre alte pagini de net.si nu ii mai ajutati pe cei de la aradon sa castige o groaza de bani.ei oricum redau doar ce vor ei…in functie de suma care o primesc.acest eveniment nefericit cu fiola s-a cam rasuflat.hai sa ne ocupam de altceva.la revedere grup de 4 onanisti
pe bodiguarzi astia de la renesans si moschea iam vazut si la streptease la static si acolo numai batai si scandaluri fac bat clienti beti cand pleaca si le umfla notele
Bai baieti, la moskeea de vreo 4 saptamini nu prea mai e lume, la ora 02:00 moskeea inchide…La Renaissance nu prea mai ai unde sa parchezi masina si pana la ora 04 e full. Putina invidie,
Bravo FLAVIU, CHELU…astia sunteti, niste gunoaie, jeguri, ieftini. Ati mintit clientii ca vine directia 5 si pula!!!:) nu mai vine nimeni!! Stie si Politia ca ei au facuto…HAHAHAHA
ba fratilor eu nu sunt de nici un fel cu discotecile dar parerea mea e k prea multi anabolizati si fraieri cu lanturi imprumutate merg sa faca figuri in discoteci si sa se dea mare k vezi doamne cine sunt ei….defapt sunt nimeni…..asta e nu mai ai unde sa mergi sa te distrezi bine si sa nu ai parte de scandal si de batai si multe altele….mai bine stai acasa cu cativa prieteni si bei pana nu mai sti de tine k macar sti k nu iti iei cutin in ficat sau mai stiu eu pe unde…..