Între 30 septembrie și 2 octombrie, la Arad vor avea loc lecturi publice și proiecții de film, în cadrul ediției cu numărul 7 a festivalului de literatură Discuția secretă. Organizat de Grupul pentru Management și Mediere Culturală și finanțat de Centrul Municipal de Cultură Arad, festivalul îi are ca parteneri pe cei de la Institutul Liszt și pe cei de la Centrul Cultural Maghiar București
Festivalul începe pe 30 septembrie, de la ora 19, la Cafeneaua literară Joy’s din piața Avram Iancu. În deschidere va fi proiectat scurtmetrajul „Ridică-te și umblă / Kelj fel, és jársz!”. Regizat de Bán József, după o povestire de Vida Gábor, filmul a primit Premiul Competiției Locale, la TIFF 2015. Proiecția va fi urmată de o lectură publică a lui Alexandru Potcoavă și Karácsonyi Zsolt, dar și de o discuție moderată de Márton Evelin, cu tema „Cu ce se mănâncă literatura maghiară din Transilvania, cu sau fără cuțite”.
A doua zi de festival, vineri 1 octombrie, va începe în două licee din municipiu. De la ora 10, elevii Colegiului Csiky Gergely se vor întâlni cu scriitorii Márton Evelin, Mărcuțiu- Rácz Dóra și Vida Gábor, iar de la ora 11, cei de la Colegiul Național „Moise Nicoară” se vor întâlni cu scriitorul Philip Ó Ceallaigh, în cadrul programului „Scriitorii povestesc capodopere”. Acesta le va povești elevilor despre „Inimi cicatrizate” (Max Blecher). În aceeași zi, seara, de la ora 19, la cafeneaua literară Joy’s va avea loc o lectură publică ce îi va avea ca protagoniști pe Alexandru Condrache, Andrei Codrin Bucur, Alexandru Higyed, Lavinia Bălulescu, Alin Ioan și Márton Evelin. Tot acolo va fi proiectat și scurtmetrajul „No Body”, un film de Mihnea Rareș Hanțiu și Bahar Shoghi. Ziua de vineri se va încheia cu un concert Desolate Moors și DS Party cu tomadidntsleep.
Sâmbătă, pe 2 octombrie, de la ora 19, tot în Joy’s, vor citi Teona Galgoțiu, Mărcuțiu- Rácz Dóra, Deniz Otay, Vida Gábor, Ștefan Baghiu, Florentin Popa și Philip Ó Ceallaigh. Va fi proiectat și scurtmetrajul „Lacul (work in progress)”, în regia lui Marius M. Bogdan. Seara – și festivalul – se încheie cu DS Party cu Ștefan Baghiu.
„Programul poate suferi modificări pe care organizatorii vor încerca să le comunice din timp. Accesul publicului la evenimente se va face respectând condiițiile sanitare în vigoare la data desfășurării”, anunță organizatorii.
Trimite articolul
XSă așteaptă fondurile pentru acoperiș acuma chiar era nevoie de așa ceva să sperăm că nu va fi ceva care să aducă o pagubă va aduce o discuție e clară despre eradicarea sărăciei și a salariilor care nu de multe ori sunt mizerabilă și umilitoare
-
Ce fonduri de acoperis vrei ? acoperis la darapanatura numita teatrul vechi ? Cumparati-l voi pe banii vostri, nu fortati lucrurile doar ca sa bagati bani ai comunei in buzunarele unui escroc imobiliar.