Evenimentul a avut loc în sala mare a Consiliului Judeţean Arad. Introducerea i-a aparţinut profesorului Carp, care a făcut o prezentare a invitatului special, Luttwak. „Edward Nicolae Luttwak este consultant al Pentagonului şi al Casei Albe. Oferă consultanţă strategică, nu politică şi nici militară. Chiar înainte de a ajunge la Arad a participat la Tokyo la înfiinţarea unei comisii naţionale asemănătoare CSAT-ului de la noi. A scris numeroase cărţi istorice şi de strategie şi a scris primul manual de strategie din lume. De când a venit în Arad a oferit nişte sugestii despre cum ar trebui să fie legăturile dintre oraş, judeţ şi arădenii din străinătate. Şi-a exprimat părerea şi despre ce ar trebui să facă autorităţile pentru a avea şanse cât mai mari pentru a primi titulatura de Capitală Culturală Europeană”, a spus Radu Carp.
Când a luat cuvântul, Edward Nicolae Luttwak a ţinut să explice cum a ajuns pe meleagurile noastre.
„Profesorul Carp mi-a trimis un mail prin care m-a chemat în România, la Bucureşti şi la Arad. Când am auzit că este vorba şi despre Arad, m-a convins să vin. Am amintiri care mă leagă de oraş, părinţii mei au locuit foarte mult timp aici”, a spus politologul. Apoi Luttwak a vorbit despre originile sale evreieşti, despre viaţa lui, după care a intrat în subiect: „cred că România nu are probleme de securitate, chiar dacă Rusia a redevenit Rusia. Rusia este ca un mariaj între Ana Karenina şi Gengis Han”, a glumit politologul. Trecând la lucruri serioase, acesta a mai spus că în Ucraina chiar există un război şi că acolo mor oameni. „Sper că războiul de acolo nu va ajunge în România. Există, totuşi, o graniţă naturală între zona respectivă şi România. Este vorba despre Ucraina, ţara în sine. Pentru că Rusia nu îşi doreşte Ucraina, ci doar părţile estice ale acesteia”, a mai spus Edward Nicolae Luttwak.
Citiți principiile noastre de moderare aici!