Aradul este printre judeţele cu o rată a somajului exemplară. Doar puţin peste patru procente a raportat Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă rata somajului pentru luna februarie în judeţul nostru. În atari condiţii, este evident faptul că de anul trecut până acum câteva mii de arădeni au dispărut din statisticile privind şomajul, dar, pe de altă parte, şi numărul salariaţilor a scăzut, şi de acolo arădenii fiind daţi „dispăruţi”.
Somajul si realitatea
Lună de lună, rata şomajului scade, iar numărul arădenilor care intră în această categorie este tot mai mic. În luna februarie, Aradul număra 10.113 şomeri şi se clasa pe poziţia a cincea pe ţară, raportat la rata somajului. Realitatea, însă, contrazice statisticile, iar scăderea şomajului este datorată în mare parte ieşirii din evidenţe a arădenilor, nu încadrării lor în muncă.
Fără salariaţi
În cazul în care somajul ar fi scăzut la modul real, adică şomerii şi-ar fi găsit un loc de muncă, acest fapt s-ar fi consemnat în statistica privind numărul salariaţilor. Dar, şi în acest caz, numeric se înregistrează scăderi din ce în ce mai mari: ianuarie 2011 – 111.004 salariaţi, faţă de ianuarie 2010 – 118.457.
Aşa stând lucrurile, se pare că lună de lună sunt arădeni care pur şi simplu dispar… conform statisticilor, deşi tot după rapoarte se poate spune că o ducem mai bine.
Locuri de muncă
162 de slujbe sunt raportate ca fiind vacante pentru această săptămână. Printre cele mai căutate slujbe se numără: confecţioner-asamblor articole din textile, muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor, etc.
Somajul, prelungit cu patru luni
Citiți principiile noastre de moderare aici!