Dispărut
ARAD - A dispărut de la domiciliul din Arad, Ioan
Epure, în vârstă de 71 de ani, din Arad.
Bărbatul are 1,70 înălţime, părul
cărunt, ochi albaştri şi poartă
ochelari. Ca semn particular, septuagenarul are o cicatrice
pe coapsa stângă. Persoanele care pot
informaţii care ar putea conduce la depistarea
persoanei dispărute sunt rugate să sune la 112.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Decizia a fost luată prin votul consilierilor locali municipali. Valoarea lucrărilor rămase de executat se ridică la 21 de milioane de lei.
Local
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități va fi construit și va deveni funcțional până la finele anului viitor.
Mapamond
Ministerul rus de Externe a descris miercuri drept nebunească ideea vehiculată în unele cercuri despre posibilitatea ca SUA să înarmeze Ucraina cu arme nucleare înaintea transferului de putere la Casa Albă, transmite Reuters.
România
Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunţă că ţara noastră a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver.
Local
Generalul Daniel Zmeko va participa, sâmbătă, la evenimentele organizate în memoria gen.col. Ján Ambruș, personalitate marcantă a comunității evanghelice slovace din Nădlac.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!