Nu se mai știe nimic de ei. Parcă i-a înghițit pământul. Este vorba despre cele 29 de persoane date dispărute în județul Arad. Numele, prenumele, fotografiile, semnalmentele lor, semnele particulare și locul unde au fost văzuți ultima dată, toate aceste date sunt pe site-ul Poliției Române, la categoria persoane dispărute. Dacă până acum la această categorie, în județul Arad, figurau doar câteva persoane, numărul acestora a ajuns la 29. Și asta după ce s-a reușit obținerea, de către polițiști de la familiile celor despre care se știa că sunt dispăruți, acordului de mediatizare. Chiar și așa, numărul celor dispăruți este aproape dublu, dar pentru că familiile acestora nu și-au dat acordul de mediatizare… Uneori trec ani de zile până când cineva să-i declare dispăruți la Poliție. Este și cazul unuia dintre cele 29 de persoane dispărute: Ferenc Fazakas care, în 6 octombrie 1993 a plecat de la domiciliul său din Arad și doar în 8 decembrie 2004 a fost reclamat dispărut. Avea 23 de ani la data la care a plecat de acasă. Și nu e singurul caz în care familia nu a declarat dispariția decât după ce a trecut o perioadă de timp.
La fel s-a întâmplat și cu Ecaterina Albu. În 17 decembrie 2004 a dispărut de pe raza localității Șeitin, însă reclamația privind dispariția ei a fost depusă la sediul Postului de Poliție din localitate în 24 februarie 2005. La data dispariției, femeie avea 64 de ani. Șansele ca o persoană dispărută să fie găsită sunt reduse dacă între momentul dispariției și sesizarea dispariției la Poliție trec câteva luni sau ani. În aprilie 2000, o tânără pe nume Adina Berari, în vârstă de 24 de ani, la acea dată, dispărea de la domiciliul ei din Arad. De atunci nu se mai știe nimic de ea. Majoritatea persoanelor dispărute au fost văzute plecând de la domiciliile lor din județul Arad și nu s-au mai întors. Este vorba despre: Gheorge Ardelean, în vârstă de 41 de ani la momentul dispariției – decembrie 2002; Iosif Troknya, în vârstă de 70 de ani la momentul dispariției – august 2002; Mihai Albu, în vârstă de 66 de ani la momentul dispariției – octombrie 2002; Antonie Baniciu, în vârstă de 63 de ani la momentul dispariției – 22 aprilie 2005; Ioan Nicolae Covaci, în vârstă de 38 de ani la momentul dispariției – 2005 (ca semn particular, bărbatul are amputată laba piciorului, iar la celălalt membru inferior i-a fost amputată partea între gleznă și genunchi din cauza diabetului); Rafael Davidescu, în vârstă de 30 de ani la momentul dispariției – 17 iunie 2008; Elisabeta Malea, în vârstă de 74 de ani la momentul dispariției – 12 iunie 2016; Noemi Rebeca Jugu, în vârstă de 22 de ani la momentul dispariției – decembrie 2016; Florița Sârbu, în vârstă de 65 de ani la momentul dispariției – 6 februarie 2018; Grigore Baba, în vârstă de 62 de ani la momentul dispariției – 29 mai 2018; Viorel Teodor Ciorbă, în vârstă de 39 de ani la momentul dispariției – 24 noiembrie 2019.
De la muncă
Trei dintre persoanele căutate de Poliție au plecat pe câmp cu animalele sau au plecat de la serviciu, iar de atunci nu se mai știe nimic despre ele. Una dintre aceste persoane este contabilul Primăriei Șiștarovăț, Dănuț Blăguescu, în vârstă de 52 de ani, dat dispărut după ce a plecat de la muncă, iar de atunci nu se cunosc date despre acesta. Dispărut este și Constantin Marinel Popovici, în vârstă de 59 de ani care, în vara acestui an a plecat cu animalele pe câmp, în zona Tauț, și nu s-a mai întors. Fără urmă a dispărut – din Șeitin – și Doru Marian, în vârstă de 31 de ani la momentul dispariției – 28 iulie 2016. Acesta era cunoscut ca îngrijitor de animale pe la diferite familii.
Bolnavii psihici
Șase dintre cele 29 de persoane date dispărute sunt bolnave psihice sau suferă de afecțiuni psihice. Unul dintre cei șase a dispărut de la Spitalul de Psihiatrie din Mocrea. Este vorba despre Ioan Dorel Sala, în vârstă de 44 de ani la momentul dispariției – 13 august 2006. În acel an – 2006 -, încă două persoane bolnave psihice au dispărut, de data aceasta de la domiciliile lor: Ioan Pop, în vârstă de 52 de ani la momentul dispariției sale din Bocsig și Constantin Fulieș, în vârstă de 53 de ani la momentul dispariției sale din Grăniceri. Alți trei bolnavi psihici au dispărut din Văsoaia și Leașa în cursul anilor 2014, 2015 și 2016, fiind vorba despre Dorin Lucian Duma – 49 ani, Vasile Simai – 82 ani și Marcel Cotoc – 27 ani.
Alți șase bărbați
Totodată, alți șase bărbați sunt în continuare căutați, trei dispărând de pe raza municipiului Arad: Daniel Adrian Hărdău, 22 de ani la momentul dispariției – 4 mai 2003, Ernest Panik, 58 de ani, dispărut în 2014, și Ladislau Gyekeny, dispărut în anul 2018, 81 de ani. Celelalte trei persoane de sex masculin dispărute și căutate de Poliție sunt: Gheorghe Uzun în vârstă de 59 de ani, dispărut din Vinga în anul 2005, Jenică Truț, 51 de ani, dispărut din Belotinț, în cursul lunii iunie 2006, și Costel Călinciuc, 45 de ani, sesizat dispărut de pe raza comunei Vladimirescu în 3 aprilie 2018.
Sala Ioan Dorel a dispărut de la Spitalul de Psihiatrie din Mocrea
Trimite articolul
Xsper sa ii gasiti pe cei dragi!