Nu şi-au găsit un loc de muncă, dar pe hârtie nu mai sunt nici în baza de date a Şomajului. Aceast este situaţia în care se află aproape patru mii de arădeni, după ce Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a făcut public raportul privind situaţia şomerilor pe întreg anul 2011.
Judeţul Arad s-a confruntat pe de o parte cu un val destul de important de intrări în şomaj, iar pe de altă parte ieşirile din sistemul asigurărilor de şomaj au fost de peste 15 mii de persoane.
În aceste condiţii, raportarea de la finalul anului a scos la iveală faptul că 3.827 de persoane au ieşit din şomaj, cele mai multe persoane refuzând să îşi mai înnoiască solicitarea de a fi menţinuţi în raportările AJOFM Arad. Din totalul celor 15.069 de ieşiri din şomaj, 3.447 au survenit ca urmare a încadrării în muncă pe o perioadă nedeterminată.
Acestor arădeni li se adaugă alţi peste două mii care au reuşit şi ei să îşi găsească un loc de muncă dar pentru o perioadă determinată. Restul de puţin sub zece mii de arădeni au ieşit din baza de date a Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă dintr-un alt motiv, nu pentru că şi-ar fi găsit o slujbă.
Şomerii arădeni au obligaţia ca lună de lună să se prezinte la vizarea carnetului de şomer. Neprezentarea la viză se sancţionează cu excluderea din sistemul de şomaj şi retragerea indemnizaţiei aferente. În anul 2011, AJOFM Arad a fost nevoită să aplice sancţiuni pentru 56 de arădeni care nu au venit să îşi vizeze carnetul, în timp ce în alte 98 de cazuri ieşirea din şomaj s-a făcut după ce arădenii au plecat în străinătate. Deşi nu există o confirmare oficială, arădenii care nu vin să îşi mai vizeze carnetele de şomaj sunt de cele mai multe ori plecaţi, şi ei, în afara ţării.
În aceste condiţii, deşi numărul şomerilor arădeni este în continuă scădere nu se poate neapărat vorbi despre o revenire masivă în câmpul muncii a acelora ce erau fără serviciu. De cele mai multe ori arădenii nu au mai solicitat serviciile de consiliere din partea AJOFM şi au rămas … pe din-afară.
Refuzul se pedepseşte
Refuzul de a se încadra în muncă sau de a urma un curs de formare profesională nu rămâne nesancţionat. Potrivit legilor, AJOFM poate decide retragerea indemnizaţiei de şomaj şi respectiv ieşirea din sistem a acelor persoane care nu se prezintă la cursurile de formare profesională sau nu doresc să muncească. Acesta a fost şi cazul a 14 arădeni, şase dintre ei fiind femei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!