Clădirea în care funcționează Dispensarul TBC al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, situată pe Calea Victoriei, a fost recent igienizată. Aici au avut loc lucrări de zugrăvire și vopsire (asigurate din sponsorizări), iar pe jos a fost montat linoleum antibacterian medical (care a costat 59.700 de lei, finanţarea aparţinând spitalului, din surse proprii).
„De curând, s-au finalizat lucrările de igienizare, ceea ce ne bucură nespus de mult. Aceste lucrări au fost binevenite atât pentru noi, cadrele medicale, cât și pentru pacienții care ne calcă pragul. Au fost igienizate atât cabinetele și sălile de consultații, cât și holurile și grupurile sanitare”, a declarat dr. Paraschiva Cincă, medic coordonator Dispensar TBC. În asentimentul său este şi asistentul șef, Marius Ionaș, care a ţinut să le mulțumească „tuturor celor implicați, oameni cu suflete pentru suflete…”
Separat, pentru copii
Managerul Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, ec. Carmen Lucuţa, ne-a informat că în prezent se lucrează la o sală de consultații pentru copii cu circuite medicale distincte față de bolnavii cu tuberculoză.
„Am reușit să găsim o soluție pentru a amenaja, în cadrul dispensarului, o sală pentru consultații copii, prevăzută cu circuite medicale diferite de cele ale bolnavilor de tuberculoză. Pe viitor ne dorim să reabilităm fațada și subsolul clădirii și să dotăm dispensarul cu aparatura necesară. Mulțumim și Primăriei Arad, care realizează investiții în clădirile care aparțin de municipalitate”, a conchis managerul spitalului.
Consultaţii şi consiliere
Dispensarul din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad este singura unitate medicală din județul nostru care asigură atât consultații de specialitate, cât și consilierea pacienților bolnavi de tuberculoză. De asemenea, tot Dispensarul TBC este cel care monitorizează și evaluează periodic arădenii diagnosticați cu tuberculoză. Zilnic, aproximativ 70 de persoane trec pragul unității medicale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!