Disperare! Asta se putea citi pe fețele arădenilor care au așteptat, ordonat, să intre la Bursa Muncii organizată de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Deși evenimentul de vineri a început la ora 9,00, arădenii au venit mai din timp și au așteptat răbdători în fața ușilor, în speranța că o dată ajunși în sală să găsească acel angajator care le va oferi o slujbă. Deși bursa s-a adresat în special femeilor, printre sutele de arădeni au putut fi zăriți și bărbați, tineri sau înspre vârsta pensionării, veniți cu multă speranță la Bursa Muncii.
Agenți economici, pe alese
Nevoia unei Burse a Locurilor de Muncă s-a făcut simțită și în rândul agenților economici. Cei 25 de angajatori le-au oferit arădenilor 590 de locuri de muncă, în domenii dintre cele mai diverse: confecții, textile, asigurări, vânzări, servicii etc. Din păcate, cerințele angajatorilor nu s-au mulat pe specificul celor ce s-au prezentat la Bursă. Astfel că, la final de eveniment doar șapte din cei peste 500 de arădeni aflați în căutarea unui serviciu au plecat de la bursă cu statutul de angajat. Speranțe mai sunt și pentru alți 45 de arădeni care au fost selectați în vederea angajării și care așteaptă să fie contactați de către angajatori.
În străinătate
Pe lângă ofertele din țară, arădenii s-au putut informa și cu privire la ofertele muncii peste hotare. Printre locurile de muncă disponibile în străinătate se numără cele de: ospătare, ajutor menaj, cameriste, zidari, dulgheri, excavatoriști etc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!