Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” va găzdui în data de 30 mai 2024, începând cu ora 10, la sediul din strada Posada, nr. 19, o serie de activități din cadrul primei ediții a proiectului „Diversitate culturală între literatură și artă”. Inițiat de Asociația „Profesori cu suflet”, cofinanțat de Centrul Municipal de Cultură Arad, evenimentul are ca principal obiectiv promovarea multiculturalității, prin valorificarea specificului diverselor etnii, care conviețuiesc în regiunea noastră.
Adresat elevilor din județul Arad (clasele IV–VII), proiectul cuprinde patru secțiuni, concretizate sub forma unor concursuri ce realizează conexiuni între diferite arte și literatură, respectiv elemente de protecția mediului: „Poezia-desen” (recitatea unor poezii și transpunerea în desen), „Sunt un interpret de povești” (prezentarea unor povești în limba germană prin construirea unor machete din materiale reciclabile), „Romantismul în arta sunetelor” (testarea cunoștințelor despre compozitorii care aparțin paradigmei romantice) și „Mesaj prietenului meu drag” (crearea unor semne de carte).
„Prin acest eveniment cultural, realizăm o deschidere spre colaborarea cu școlile din județ. Activitățile de acest gen sunt menite să contribuie la formarea respectului pentru ceilalți, la interacțiunea dintre copii, în vederea acceptării diversității culturale. Așteptăm cu mult drag cât mai mulți participanți!” a precizat prof. Adina Bodescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!