Societatea de Investiţii Financiare Banat-Crisana a stabilit o valoare impresionantă pentru dividendele ce vor fi distribuite în acest an. Mai mult, Adunarea Generală a Acţionarilor a stabilit şi doi noi membri în Consiliul de Administraţie, după ce locuri au rămas vacante în urma conflictului între SIF şi Banca Transilvania.
La a doua strigare
„Adunarea generală ordinară a acţionarilor SIF Banat-Crişana s-a întrunit statutar la a doua convocare, în 28 aprilie, cu participarea directă, prin reprezentant sau prin corespondenţă a acţionarilor ce deţin 133.305.943 acţiuni, reprezentând 24,29% din capitalul social”, a punctat preşedintele SIF Banat-Crisana, Ioan Cuzman.
Nume noi
În ceea ce priveşte numirile din Consiliul de administraţie al SIF 1, Adunarea Generală a acţionarilor i-a ales pe Ioan Marius Pantea (57%) şi Ştefan Dumitru (52%). Potrivit lui Cuzman, acesta a fost un punct mai sensibil din cadrul AGA de joi, întrucât au existat presiuni pentru ca un candidat din partea anumitor grupuri mari de investitori să fie numit în CA. „Fără doar şi poate AGA cu cele mai multe contestaţii a fost cea de acum doi ani, însă şi în acest an au fost făcute presiuni de anumite grupuri. Noi trebuie să îi reprezentăm pe toţi acţionarii în egală măsură, nu să îi favorizăm pe unii sau pe alţii”, a completat Cuzman.
Profit net planificat
Pentru acest an SIF Banat-Crisana şi-a planificat un profit de 26,96 milioane lei, cu câteva zeci de milioane mai puţin decât în anul ce s-a încheiat. Motivaţia ar fi faptul că încă economia nu a dat semne viabile de redresare.
JA-A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!