Dizolvarea este una dintre variantele pe care antreprenorii o pot alege atunci când vine vorba de încetarea activității unei firme și lichidrea patrimoniului. Conform reglementărilor din Legea 31/1990, societățile comerciale își pot înceta existența prin mai multe modalități, dizolvarea fiind una dintre ele. Ei bine, în ultimele luni, atât la nivel național cât și la nivel de Arad dizolvările societăților au fost în creștere.
Numărul firmelor dizolvate, la nivel național, a crescut cu aproape 16% în primele cinci luni din acest an, până la 19.229, faţă de 16.608 în perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). La nivelul județului Arad în intervalul ianuarie – mai 2024 au fost efectuate 378 de dizolvări, cu 13,17% mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut. Doar în ultima lună evidențiată în raportul ONRC, luna mai a acestui an, au fost 81 de dizolvări. Mai mult, față de 2022 creșterea numărului de dizolvări este și mai mare, în primele cinci luni ale anului 2022 ffind înregistrate în Arad 291 de astfel de decizii luate de antreprenori. Procentual creșterea dizolvărilor din acest an este cu 29.89% mai mare.
Situația pe țară
La nivel național, în perioada analizată din acest an, cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 4.038 de firme (număr în creştere cu 14,59% faţă de ianuarie – mai 2023) şi în judeţele Ilfov (1.082, plus 48,22%), Cluj (1.017, plus 22,97%), Constanţa (998, plus 28,77%), Timiş (867, minus 2,36%) şi Iaşi (744, plus 39,59%).
Pe domenii
Domeniul de activitate care a înregistrat cele mai multe dizolvări de firme, în ianuarie – mai 2024, este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, unde s-au înregistrat 5.201 de dizolvări la nivel naţional. Faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, dizolvările din acest sector au crescut cu 12,72%. Construcţiile, activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, precum şi industria prelucrătoare sunt alte domenii de activitate unde s-a consemnat un număr mare de dizolvări de firme, şi anume 1.957 (plus 27,82%), 1.878 (plus 13,61%), respectiv 1.633 (plus 15,16%).
Ce spune legislația
Conform legislației în vigoare o societate se dizolvă prin: a) trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii; b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau realizarea acestuia; c) declararea nulităţii societăţii; d) hotărârea adunării generale; e) hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii; f) falimentul societăţii; g) alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii. Dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procedurii lichidării, iar din momentul dizolvării, administratorii nu mai pot întreprinde noi operaţiuni; în caz contrar, ei sunt personal şi solidar răspunzători pentru operaţiunile pe care le-au întreprins. Societatea în cauză îşi va păstra personalitatea juridică pentru operaţiunile lichidării, până la terminarea acesteia.