ARAD. Poliţiştii arădeni şi cei maghiari efectuează controale comune pe DN 7, între Arad şi Nădlac, scopul acestor activităţi fiind, potrivit IPJ Arad „întărirea cooperării româno-maghiare, atât în domeniul prevenirii şi combaterii accidentelor rutiere, precum şi identificarea şi continuarea bunelor practici, dezvoltarea de proiecte comune şi întărirea relaţiilor dintre poliţiile celor două ţări”. Totodată acţiunile româno-maghiare pe acest domeniu vor continua şi la sfârşitul săptămânii, când poliţiştii arădeni şi omologii lor din Bekes vor acţiona „în oglindă”, în zona punctului de frontieră Vărşand.
„Rezultatele preventive şi reacţia pozitivă a societăţii civile faţă de acest gen de acţiuni, au fost motivele care au determinat continuarea acţiunilor comune desfăşurate de structurile de poliţie rutieră şi ordine publică, de o parte şi alta a frontierei, care să vizeze atât prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere, cât şi asigurarea ordinii şi liniştii publice”, au declarat reprezentanţii IPJ Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!