Colegii lor mai mari, de gimnaziu și liceu, au revenit la cursuri începând cu 3 ianuarie, însă ei s-au mai bucurat de o săptămână de vacanță. Peste 29 de mii de preșcolari și elevi din ciclul primar, din unitățile de învățământ din județul Arad, vor reveni luni, 10 ianuarie, la cursuri. În total, în școlile din județ învață peste 60 de mii de elevi, aproximativ 30 de mii fiind în ciclurile gimnazial și liceal.
Conform celor de la Inspectoratul Școlar Județean Arad, 435 de unități de învățământ, cu 59.246 de copii și elevi, desfășoară în săptămâna 10-14 ianuarie cursuri cu prezență fizică. În 5 unități de învățământ, cu 1.311 copii și elevi, cursurile se desfășoară online. Acestora li se adaugă 54 de elevi de la școala din Gurba, care fac ore online din cauza frigului din clase.
Deși ar fi trebuit să fie în semestrul al II-lea deja, în ianuarie, elevii au revenit tot în semestrul I, urmând ca după weekendul 15-16 ianuarie să intre direct în semestrul al II-lea, fără să mai aibă, ca în anii trecuți, o vacanță intersemestrială.
Începând cu 17 ianuarie, așadar, începe cel de-al doilea semestru al anului școlar 2021-2022. Între 15 aprilie și 1 mai, anul acesta, elevii vor avea vacanța de primăvară, care va acoperi atât paștele ortodox (24 aprilie), cât și pe cel catolic (17 aprilie). Revin la cursuri pe 2 mai și merg până pe 10 iunie, aceea fiind ultima zi de școală înainte de vacanța de vară.
Pentru clasele a XII-a și a XIII-a, cursurile se vor încheia pe 27 mai 2022, iar pentru clasele a VIII-a, pe 3 iunie 2022. Clasele din învățământul liceal, filiera tehnologică și învățământul profesional, vor avea cursuri până la data de 1 iulie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!