Au fost prezenți la discuțiile cu reprezentanții sindicatului deputatul Flavius Măduța (USL) și Amalia Pașca, consilier al senatorului Constantin Traian Igaș (PDL). „Au fost invitați toți senatorii și deputații de Arad însă invitația a rămas, pentru majoritatea dintre aceștia, fără răspuns. Aleșii noștri au primit, în scris, revendicările membrilor noștri de sindicat care stau la baza declanșării grevei generale și li s-a cerut acestora un punct de vedere referitor la demersul FSLI” a punctat liderul SDÎ Arad, Dănuț Ieneșescu.
S-a discutat aplicat pe revendicările profesorilor și cei doi prezenți au declarat că susțin finanțarea corespunzătoare a educației și că vor avea luări de cuvânt în Parlamentul României privind situația din educație. „Apreciem deschiderea și suportul promis din partea acestora și așteptăm implicarea lor în rezolvarea problemelor care au fost evidențiate în cadrul acestei întâlniri” a mai declarat Ieneșescu.
Reamintim că în acest moment în școlile arădene se face un referendum pentru declanșarea unei greve generale din data de 9 decembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!