Potrivit lui Călin Arusti, purtătorul de cuvânt al Finanţelor, formularul 200, care este, în fapt, declaraţia privind veniturile realizate în România, trebuie depusă până în 25 mai de către persoanele care au realizat venituri provenind din activităţi independente (venituri comerciale, venituri din profesii libere, venituri din drepturi de proprietate intelectuală), cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real, silvicultură şi piscicultură, transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise sau operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni de acest gen.
Tot în 25 mai este termenul limită şi pentru depunerea formularului 221, adică declaraţia privind veniturile din activităţi agricole impuse pe bază de norme de venit. Aici sunt incluse persoanele care realizează venituri din cultivarea produselor agricole vegetale, exploatarea plantaţiilor viticole, pomicole, arbuştilor fructiferi şi altele asemenea sau din creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală.
Ambele tipuri de formulare, atât 200, cât şi 221, pot fi descărcate de pe www.anaf.ro sau pot fi obţinute de la sediile unităţilor fiscale.
Doar câteva zile până la scadenţa declaraţiilor de venit
ARAD. Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad atrage atenţia că două dintre tipurile de declaraţii de venit sunt scadente în zilele care urmează, respectiv în data de 25 mai.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Vineri, 7 februarie, la nivel internațional este marcată Ziua Siguranței pe Internet, un prilej de a atrage atenția asupra utilizării tehnologiilor digitale într-un mod sigur, responsabil și conștient de către toți utilizatorii, în special copiii, adolescenții și persoanele în vârstă.
Mapamond
Curtea Penală Internațională (CPI) a condamnat cu putere vineri sancțiunile dictate împotriva sa de președintele american, Donald Trump, care au declanșat proteste din partea ONU și a unor state europene, transmite AFP.
Local
Un curs intensiv de inițiere în domeniul consultanței în afaceri va fi derulat de către Camera de Comerț Arad.
ARADON opinii
Nu există prea multe motive să fim veseli în februarie. Lună nehotărâtă între iarnă și primăvară, între soare și frig, nehotărâtă până și în calendar, are ba 28, ba 29 de zile, personaj ce nu se lasă numerotat. Nesupunerea lui se simte peste tot. O iarnă cu miros de primăvară, în care energia începe să curgă prin trup, risipind negurile și pâclele sufletești.
Local
Ministrul Grindeanu a afirmat, în urmă cu două săptămâni, la Timișoara, că drumul de legătură va fi gata până la finele sezonului estival.
Local
Vaccinarea este indicată în lunile septembrie-octombrie, înainte de debutul sezonului de gripă, dar poate fi efectuată în toată perioada sezonului rece.
Local
Pe timpul desfăşurării activităţilor de control au fost constatate un număr de 2.118 deficienţe privind securitatea la incendiu, din care au fost soluționate pe timpul controalelor 60 și sancţionate 2.118.
Mapamond
Ungaria preferă să plătească amenda zilnică de un milion de euro pentru nerespectarea unei sentinţe a justiţiei europene pentru încălcarea regulilor comunitare de azil, deoarece "iese mai ieftin" decât dacă ar accepta imigranţi, a declarat vineri premierul ungar, ultranaţionalistul Viktor Orban, informează EFE.
5
Citiți principiile noastre de moderare aici!