Aşadar, duminică, 24 iulie, nu vor mai fi restricţii referitoare la tonajul vehiculelor care circulă pe şosele. Mai mult decât atât, DRDP Timişoara mai spune că, pe autostradă, traficul se va desfăşura normal, restricţiile aplicându-se numai pe drumurile naţionale.
“Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă”, spun drumarii.
Reamintim faptul că, în baza temperaturilor extreme care sunt aşteptate sâmbătă, DRDP a decis ca, între orele 10:00 şi 20:00, circulaţia vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone să fie interzisă pe drumurile naţionale din judeţul Arad, dar şi din alte judeţe afectate de valul de căldură.
În altă ordine de idei, Prefectura Arad a stabilit şi parcările în care pot staţiona camioanele în cele 10 ore de pauză forţată:
-DN 7: localitatea Ilteu, localitatea Vărădia de Mureș, localitatea Bătuța, localitatea Bârzava, localitatea Odvoș, localitatea Lipova, stație PECO, zona Hanul de la Răscruce, localitatea Pecica, localitatea Nădlac.
-Arad: centura ocolitoare
-DN 79/A: localitatea Vărșand, localitatea Pilu, localitatea Socodor, localitatea Chișineu-Criș, localitatea Ineu, localitatea Sebiș, localitatea Gurahonţ, localitatea Vârfurile.
-DN 69: localitatea Şagu, localitatea Vinga.
-DN 79: localitatea Chișineu-Criș, localitatea Șimand.
-DN 76: localitatea Vârfurile.
-Autostrada A1 Nădlac-Deva: Nădlac, km. 583+888m, ambele sensuri; Pecica, km. 558+618m, ambele sensuri; Șagu, km. 530+536m, ambele sensuri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!