În prezent, 25 de medici sunt angrenaţi în asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare în regim de gardă, la cele trei centre. E vorba de 12 medici primari, 12 medici specialişti şi un medic fără grad profesional. Fiecare dintre aceştia a încheiat (pe baza Legii 263/2004) contract cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Arad pentru prestarea şi decontarea acestui tip de servicii medicale.
Sursa de finanţare a activităţii desfăşurate în centrele de permanenţă este bugetul de stat, prin Ministerul Sănătăţii. Pentru anul 2012, CAS Arad a alocat 294.470 lei pentru ca activitatea din cele trei centre să se desfăşoare normal. Pentru ca cetăţenii din zonele arondate să poată beneficia non-stop de asistenţă medicală primară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!