Cheltuielile şi veniturile bugetare ale Primăriei Arad, de anul trecut, au fost aprobate de către Consiliul Local Municipal în ultima şedinţă ordinară. În ansamblu, municipiu a reuşit să încheie anul cu excedent bugetar, veniturile atrase din diverse taxe şi impozite fiind mai mari decât cheltuielile bugetare, fapt îmbucurător pentru Arad.
Pe capitole
Nu toate capitolele bugetare au avut, însă, alocate sume importante. Dacă în cazul transporturilor, cheltuielile prevăzute pentru anul 2011 au fost de peste 157 de milioane lei, reprezentând 30% din total, sănătatea nu a fost la fel de favorizată. Executivul a prevăzut o sumă de 4,12 milioane lei pentru sănătate, adică doar un procent din totalul cheltuielilor. Tot un procent a avut în intenţie Municipalitatea să cheltuiască şi cu ordinea publică şi siguranţa naţională.
Situaţia la final de an
Cu toate acestea, la final de an 2011, când Primăria a tras linie, sănătatea nu a mai primit cele 4,12 milioane lei, ci doar 2,057 milioane lei, suma fiind una dintre cele mai mici alocate pe capitole bugetare.
Pe titluri de cheltuieli, Primăria Arad a plătit peste 93 milioane lei pentru bunuri şi servicii, în timp ce cheltuielile de capital s-au ridicat tot la peste 93 milioane lei. Nici cheltuielile de personal nu au fost de neglijat, suma totală alocată şi plătită fiind de 81,34 milioane lei.
Pentru sport şi cultură
Potrivit raportului privind execuţia bugetară, pentru acţiuni cultural-artistice, sportive de învăţământ şi de tineret, desfăşurate în 2011, la care coorganizator şi cofinanţator a fost CLM Arad, s-a executat suma de 2,57 milioane lei. Pe de altă parte, cultele religioase au primit 630 mii lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!