ARAD. Din 13 noiembrie 2023 s-au pus în vânzare ultimele titluri de stat Tezaur din acest an, titluri cu scadență de 1 și 3 ani cu dobânzi anuale de 6,15% și, respectiv, 7,25%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.
„Am lansat ultima ediție Tezaur din 2023, pentru românii care vor să-și pună economiile să producă, printr-un instrument care le oferă siguranță și stabilitate. Nu există o sumă minimă de subscriere, iar procesul este unul cât se poate de simplu, facilitând participarea chiar și pentru cei care nu au experiență în domeniul financiar. Titlurile de stat vin cu avantajul unor dobânzi neimpozabile, sporind randamentul net pentru cei care îl aleg”, a explicat ministrul de resort, Marcel Boloș.
Titlurile de stat pot fi cumpărate: *între 13 noiembrie – 14 decembrie 2023 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online; *între 13 noiembrie – 15 decembrie 2023 de la sediul unităților Trezoreriei Statului;
Între 13 noiembrie – 14 decembrie 2023 în mediul urban și 13 noiembrie – 13 decembrie 2023 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.
Despre Tezaur
Dobânda prin programul Tezaur este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Trimite articolul
XAdica, din nou o cacealma. Dobanzi sub procentul de inflatie.
-
Dobanzile asa sunt ele, de obicei. Poti sa-i tii si 20 de ani, tot vor valora mai putin la ridicare.