ARAD. Doctoratul face diferenţa între doctori. Nu e vorba de medicii din sistemul sanitar, ci de profesorii din sistemul preuniversitar care au reuşit să obţină titlul de doctori la materia de specialitate. Cei norocoşi sunt cei care au obţinut titlul înainte de 1 ianuarie 2010 şi care primesc un plus de 15% din salariul de bază. Ghinioniştii sunt cei care au luat titlul după această dată şi care trebuie să se mulţumească doar cu mândria de a fi devenit doctori, pentru că nu primesc nici un leu în plus la salariu. Titul ar trebui să le ungă sufletul. E doar o altă situaţie absurdă care tulbură sistemul preuniversitar.
Doctori la catedră
Greu de stabilit care este numărul de doctori din şcolile arădene, nu există o situaţie centralizată la nivel de judeţ, dar în majoritatea unităţilor de învăţământ sunt cadre didactice care au obţinut titlul de doctor. Spre exemplu, la Colegiul Naţional „Moise Nicoară”, sunt 10 profesori cu titlul de doctori din care doar o parte primesc 15% în plus la salariu. Aceeași situație și la Liceul Pedagogic „Dimitrie Țichindeal”, unde predau în acest an școlar 9 profesori doctori. „Nu este corect ca acest plus de salarizare să fie acordat în funcție de anul obținerii titlului. Nu pot fi tratați diferențiat”, susține directorul Liceului Pedagogic, Sorin Haiduc.
Memoriu pentru egalitate
Cei care au reacționat au fost profesorii de la Colegiul Național „Moise Nicoară” care au scris un memoriu ministrului Educației pentru a atrage atenția asupra acestei inechități. „E normal să existe reacții pentru că este o situație injustă. Nu mi se pare normal ca salarizarea să fie diferită pentru aceeași categorie de dascăli”, susține directorul colegiului, Mircea Potocean.
A ajuns la ministru
Memoriul a ajuns în mâna ministrului la dezbaterea organizată de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ la București unde a fost prezent liderul SDI Arad, Dănuț Ieneșescu, în calitate de vicepreședinte FSLI. Au fost invitați și au participat ministrul Educației Naționale- Remus Pricopie, secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar- Valentina Duminică, președintele Comisiei de Învățământ din Senatul României- Ecaterina Andronescu, deputatul Anghel Stanciu, președintele Comisiei de Muncă din Senatul României- Liviu Marian Pop etc.
„Am înmânat ministrului memoriul colegilor de la Moise Nicoară. Este una din problemele care trebuie rezolvate. De asemenea, în cadrul dezbaterii au mai fost discutate probleme legate de reforma curriculară, resursa umană din educație și descentralizarea și depolitizarea învățământului”, a precizat liderul SDI Arad, Dănuț Ieneșescu.
Problema financiară
Singura problemă serioasă este cea financiară. Creșterea cu 15% s salariilor tuturor profesorilor cu titlul de doctor va însemna un plus considerabil la bugetul destinat fondului de salarii. Poate așa se explică și încetineala cu care se mișcă lucrurile. Până când lucrurile se vor mişca cu adevărat, inechitatea face legea în învăţământul preuniversitar.
„Nu este corect ca acest plus de salarizare să fie acordat în funcție de anul obținerii titlului” Sorin Haiduc.
„Este o inegalitate care trebuie reparată” Dănuț Ieneșescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!