Primăria Municipiului Arad, prin intermediul Instituției Arhitectului Șef anunță că în conformitate cu prevederile articolului 14 din Decretul Președintelui României privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, „se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expiră pe perioada stării de urgență”. În consecință, nu este necesară prelungirea certificatelor de urbanism, autorizațiilor de construire și avizele care expiră în această perioadă. Valabilitatea lor este extinsă pe întreaga perioadă a stării de urgență.
În vederea obținerii certificatelor de urbanism, autorizațiilor de construire și avizelor noi, documentele se pot depune și ridica prin intermediul Serviciului Relații cu publicul din Palatul Cenad, camera 5. Până la încetarea stării de urgență dată de epidemia de Coronavirus SARS-COV2, programul de lucru cu publicul este următorul: luni, miercuri, vineri – 10.00–12.00, marți – 14.00–16.00, joi – 16.00 – 18.00.
Citiți principiile noastre de moderare aici!