Agenții de pază, în vârstă de 27 și 32 de ani, ambii din Arad, erau la serviciu când au fost solicitați să intervină la un restaurant din zona Podgoria, unde între mai multe persoane izbucnise un conflict spontan. Doar că ajunși acolo, agenții i-au luat la bătaie pe cei care… se băteau. Cele trei victime ale agenților de pază au ajuns la spital, unde au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma loviturilor primite. Incidentul a avut loc în 26 ianuarie, cei doi agenți fiind reținuți marți, 20 februarie, pentru purtare abuzivă și tulburarea ordinii și liniștii publice. Urmează ca astăzi, 21 februarie , cei doi agenți să fie prezentați judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.
„Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au identificat şi reţinut doi bărbaţi, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de purtare abuzivă și tulburarea ordinii și linistii publice. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că în dimineaţa zilei de 26 ianuarie, bărbaţii de 27 şi 32 de ani, ambii din Arad ar fi fost solicitaţi de un alt bărbat, angajat al unui local de pe Bulevardul Revoluţiei din municipiu, să intervină în vederea aplanării unui conflict spontan izbucnit în incinta aceluiaşi local. În fapt, cei doi, angajaţi ai unei societăţi comerciale specializate în asigurarea de servicii de pază şi protecţie, ar fi aplicat cu pumnii şi picioarele mai multe lovituri la nivelul corpurilor persoanelor vătămate, cauzându-le astfel multiple leziuni fizice. De asemenea, din cercetări a reieşit că cei bănuiţi de comiterea activităţii infracţionale ar fi utilizat asupra a două dintre victime şi un spray iritant lacrimogen. În baza probatoriului administrat, în seara de 20 februarie, poliţiştii au dispus reţinerea celor în cauză pe bază de ordonanţă de reţinere, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de purtare abuzivă și tulburarea ordinii și linistii publice”, se arată într-un comunicat al IPJ Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!