Cunoscutul notar arădean Savin Năstase a fost trimis în judecată încă din primăvara anului 2016, acesta fiind acuzat de procurori de abuz în serviciu. Anchetatorii susţineau că „inculpatul, în calitate de notar public în cadrul B.N.P. Savin Năstase din municipiul Arad, a autentificat la data de 02.07.2012 un contract de cesiune de creanţă, deşi cunoştea faptul că garantul ipotecar a fost pus sub interdicţie judecătorească şi că acesta nu putea garanta cu bunurile sale o datorie a altuia fără încuviinţarea instanţei de tutelă”. În spatele acestor rânduri preluate din comunicatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara stă o realitate dură: notarul a acceptat ca o persoană cu probleme psihice (alienaţie sau debilitate mintală) să preia o datorie a altei persoane. Mai grav este faptul că, în tot acest timp, notarul Savin Năstase a ştiut că garantul, respectiv cel care a preluat datoria, are probleme psihice. Cu toate acestea, a autentificat acel document prin care persoana cu probleme a preluat o datorie. Exact acesta este motivul, spun procurorii, pentru care notarul arădean a fost trimis în judecată.
La Timişoara
Ţinând cont de calitatea inculpatului, respectiv cea de notar public, prima instanţă care a judecat dosarul a fost Curtea de Apel Timişoara. Judecătorii de aici l-au condamnat, la începutul acestui an, pe notarul arădean la doi ani de închisoare cu suspendare şi i-au interzis să mai profeseze. „Condamnă pe inculpatul Savin Năstase la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit. a), b) şi g) Cod penal, respectiv dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru a săvârşi infracţiunea, adică de a exercita profesia de notar, toate pe o durată de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale. (…) Impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială la alegerea Serviciului de Probaţiune Arad, derulat şi stabilit de acest serviciu. Pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 zile în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Arad sau al Consiliului Local al Municipiului Arad”, se arată în decizia Curţii de Apel.
50.000 de euro, de plată
Mai mult decât atât, Savin Năstase a fost obligat să plătească suma de 50.000 de euro, sumă pe care persoana bolnavă psihic a preluat-o cu titlu de datorie. „Admite în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă B.Z.B. şi, în consecinţă, obligă pe inculpatul Savin Năstase la plata sumei de 50.000 euro către această parte civilă cu titlul de daune materiale şi respinge solicitarea de obligare a inculpatului la plata daunelor morale. Menţine măsura asiguratorie luată prin ordonanţa din data de 9 martie 2016, din dosar nr. 465/P/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, referitoare la menţinerea măsurii asiguratorii a sechestrului dispus asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpatului Savin Năstase, respectiv clădire proprietate privată în suprafaţă de 468 mp şi teren în suprafaţă de 1030 mp, situate în municipiul Arad, strada Andrei Şaguna, număr 142, judeţ Arad, şi teren în suprafaţă de 403 mp situat în municipiul Arad, strada Andrei Şaguna, număr 144, judeţ Arad, până la concurenţa sumei de 50.000 Euro”, au mai stabilit judecătorii timişoreni.
Mai blând la Bucureşti
Dar notarul arădean nu a fost mulţumit de sentinţa Curţii de Apel Timişoara, aşa că a atacat-o, prin apel, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Judecătorii de la Bucureşti par să fi fost mai blânzi cu Savin Năstase. După numai câteva termene de judecată, magistraţii de la Înalta Curte au decis că toată sentinţa de la Timişoara este corectă, cu excepţia unui singur aspect: exercitarea profesiei de notar. „Admite apelul declarat de inculpatul Savin Năstase împotriva sentinţei penale nr. 58/PI pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia Penală. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând: înlătură din conţinutul pedepsei complementare şi a celei accesorii pedeapsa interzicerii exercitării dreptului de a exercita profesia de notar public. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate”, au stabilit judecătorii de la Bucureşti. Aşadar, cu toate că s-a folosit de profesia lui pentru a comite abuzul în serviciu, Savin Năstase este, în continuare, notar public. Trebuie menţionat şi faptul că sentinţa Înaltei Curţi este definitivă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!