ARAD. Doi ani de închisoare pentru moartea unui om! Cinci indivizi care au omorât în bătaie un om și-au primit pedepsele: câte doi ani de închisoare fiecare. Bătaia a avut loc în 2013, în Ajunul Crăciunului, iar potrivit unui comunicat de presă, remis la acea dată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad „s-a dispus trimiterea în judecată, a inculpaţilor Alvaro B., Tamaș H., Cristofer H., Eugen A. şi Gioni P. pentru săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că: inculpaţii, în ziua de 24.12.2013, i-au aplicat multiple lovituri victimei P.V.R., producându-i leziuni care au determinat decesul acestuia la data de 30.12.2013. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Arad.
Între timp, procesul celor cinci a ajuns la sfârșit, adică la o sentință: câte doi ani de închisoare cu executare pentru fiecare inculpat. Mandatele de executare a pedepsei cu închisoarea au fost puse în aplicare de polițiștii arădeni. „Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi de la Postul de poliție Zerind au pus în executare cinci mandate privind pe Gioni P. de 21 de ani, Tamaș H. de 22 de ani, Cristofer H. de 20 de ani, Eugen A. de 20 de ani şi Alvaro B. de 26 de ani, toți din localitatea Zerind, care au de executat, fiecare, 2 ani de închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte. Cele cinci persoane au fost încarcerate în Centrul de reţinere şi arest preventiv al IPJ Arad”, au declarat reprezentanții IPJ Arad.
Doi ani de puscarie pentru moartea unui om
Cinci persoane trimise în judecată pentru că au omorât în bătaie un om, au fost condamnate la câte doi ani de închisoare.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad a transmis punctul de vedere al instituției în legătură cu mașina Poliției Locale care a fost furată, marți după-amiază, de un om al străzii. Acum ceva vreme, echipajul rămas acum fără mașină l-a dus pe bărbat la psihiatrie.
România
Biroul Electoral Central (BEC) a dat publicităţii marţi rezultatele finale la primul tur al alegerilor prezidenţiale, după centralizarea datelor de la cele 19.919 secţii de votare deschise în ţară şi străinătate.
România
Consiliul Naţional al Audiovizualului sesizează Comisia Europeană în ce priveşte platforma TikTok, în condiţiile în care reţeaua, deşi şi-a asumat că nu face publicitate politică, a permis candidatului independent Călin Georgescu acest lucru.
2
Local
Vineri, 22 noiembrie 2024, în timp ce se afla la volanul unei mașini, el ar fi lovit o femeie pe trecerea de pietoni și ar fi fugit de la locul accidentului.
Local
Un bărbat „aventurier” a urcat la volanul unei mașini ce aparține Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad și a gonit cu ea pe străzile din centru.
6
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.
Mapamond
Austria s-a oferit din nou ca posibilă locaţie pentru găzduirea de negocieri de pace vizând încetarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, scrie marţi dpa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!