CLUJ NAPOCA. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca și IPJ Cluj au dat „iama” la festivalul „Teknival România 2018”, ce s-a desfășurat pe raza comunei Aghireșu. Oamenii legii au acționat pentru prevenirea și combaterea deținerii și consumului de droguri. Astfel, în urma acțiunii, nouă tineri cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani, din județele Prahova și Arad, au fost depistați având asupra lor droguri de risc și de mare risc și substanțe psihoactive. Astfel, poliţiştii au ridicat 603 timbre imprimate cu LSD, 13 plicuri cu cannabis, 8 plicuri cu amfetamine, 3 comprimate ecstasy, 7 grindere, 4 cântare de precizie, 6 ţigări cu cannabis, 1.800 de lei şi suma de 150 de euro. În urma controlului efectuat, oamenii legii au constatat 12 infracţiuni de trafic şi deţinere de droguri de risc şi de mare risc. Totodată, doi tineri, în vârstă de 21 şi 23 de ani, din judeţul Arad, au fost reţinuţi 24 de ore, pentru comiterea infracţiunilor de trafic şi consum de droguri de risc şi de mare risc, fapte prevăzute de Legea 143/2000.
Doi arădeni reținuți la festivalul „Teknival România 2018” de la Cluj
Doi arădeni reținuți la festivalul „Teknival România 2018” de la Cluj
Tinerii, în vârstă de 21 și 23 de ani, din județul Arad, au fost reținuți sub acuzația de trafic și consum de droguri de risc și mare risc.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
24 de primării din județ au preluat, începând de joi, microbuze electrice dedicate transprtului elevilor.
Mapamond
Rusia a insistat joi că anexarea teritoriilor ucrainene pe care le ocupă este „nenegociabilă”, după ce președintele american Donald Trump a declarat că va căuta o înțelegere prin care Ucraina să recupereze cât mai mult teritoriu posibil.
1
România
Polițiștii au găsit în locuința mercenarului Horațiu Potra și la apropiații acestuia peste 40 de încărcătoare (de la arme letale, de diferite calibre), 51 de grenade (militare, ofensive/defensive), 44 de bucăți de lovituri de lansator, 21 de pistoale letale (majoritatea calibrul 9x19mm), 7 pistoale/puști mitralieră letale (calibrul 7,62 mm și 7,65 mm), peste 20 de cutii/pachete/pungi cu muniție letală, 6 piese de arme, 4 materiale explozive, două aruncătoare/lansatoare de grenade, un fitil detonant și o lunetă.
Advertorial
Compania EVEREL ROMÂNIA S.R.L, cu sediul în Lipova, județul Arad, aduce la cunoștința publicului producerea unui incident de securitate care a avut loc în perioada 10-13 februarie 2025 și care a afectat confidențialitatea datelor angajaților și foștilor angajați, stocate în sistemul informatic al companiei.
Local
Cererile pentru obținerea ajutorului financiar se pot depune până pe data de 21 martie, resursele financiare alocate fiind de 48 de milioane de euro, la nivel național.
Mapamond
Curtea Constituțională a ordonat renumărarea tuturor buletinelor de vot de la alegerile parlamentare care au avut loc în octombrie după ce s-au găsit deja diferențe între rezultatele reale și cele raportate, iar procesul riscă recalcularea mandatelor și invalidarea unei majorități guvernamentale și așa fragile.
ARADON Sport local
Cei mai valoroşi performeri ai anului 2024 au fost premiaţi în cadru festiv.
Citiți principiile noastre de moderare aici!