Anul trecut, la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Arad au fost înregistrate două solicitări pentru efectuarea de transplant în străinătate, pe baza Ordinului 50/2004 al Ministerului Sănătăţii. Potrivit prevederilor legale, pacientul beneficiază de decontarea cheltuielilor legate de transport, de transplant şi a costurilor legate de evaluarea ulterioară.
„Sunt două solicitări pe transplant renal şi transplant pulmonar. Deocamdată, amândouă sunt în faza de Comisie teritorială de specialitate. Avem răspunsul de la Comisia de la Timişoara, care mai cere o evaluare a pacienţilor la Spitalul Fundeni. La ora actuală, ambele transplanturi – şi renal şi pulmonar – se fac şi în România. Doar că pacientul cu transplant renal are o evaluare de la Institutul de Transplant Renal Cluj care spune că nu îşi asumă responsabilitatea, având în vedere că pacientul are foarte multe comorbidităţi, foarte multe alte boli pe lângă statusul biologic existent. Şi atunci, cei de la Timişoara au mai cerut o evaluare la Fundeni. Pacientul încearcă să meargă acum la Fundeni. În cazul celuilalt pacient, probabil că transplantul pulmonar se va realiza la Bucureşti. Până anul trecut, transplantul pulmonar se făcea doar la AKH, în Viena, dar acum se poate face şi în România, la Bucureşti” – explică jr. Constantin Cătană, director al DSP Arad.
Patru monitorizaţi
Pe lângă cele două solicitări de transplant, DSP Arad are, în prezent, patru pacienţi aflaţi sub monitorizare permanentă. „Ei au beneficiat de tratament în străinătate, pe bani de la Ministerul Sănătăţii, dar sunt evaluaţi/ reconsultaţi periodic. Unul dintre ei a suferit un transplant pulmonar în anul 2012, la Spitalul AKH din Viena. Un alt pacient cu distonie primară generalizată a beneficiat de montarea unui neurostimulator GPI-DBS bilateral, în 2017, la o clinică din Turcia. Mai avem un pacient cu cordon de clivus rezecat, care a fost supus unei cure de radioterapie cu protoni, în 2018, la Clinica din Essen, în Germania. Un alt pacient cu leucom corneean vascularizat a beneficiat de keratoproteză OS, în 2018, la o clinică oftalmologică din Germania” – precizează directorul Constantin Cătană.
Procedura
Nu e foarte simplu pentru bolnav să obţină finanţare pentru a beneficia de tratament în străinătate. „Sunt foarte multe documente, dosarul e foarte mare. După ce pacientul face solicitarea către DSP, se poartă corespondenţă cu comisia teritorială. Această comisie indică clinicile din străinătate unde s-ar putea realiza tratamentul. Urmează traducerea documentelor în limba de circulaţie, după care se solicită clinicilor evaluarea costurilor. Apoi solicităm Ministerului Sănătăţii finanţarea şi numai după aceea se poate demara procedura” – detaliază directorul DSP Arad.
Cât timp ar putea dura demersurile, de la momentul depunerii solicitării la DSP până se obţine aprobarea finanţării de la Minister? „Dacă comisia teritorială ne răspunde în două săptămâni, merge foarte repede, se poate rezolva într-o lună de zile. Dar se poate întinde şi pe o perioadă mai lungă de timp, în funcţie de răspunsurile pe care le primim” – punctează Constantin Cătană. JA-D.D.
Aprobările, sub 50%
În perioada 2004-2017, Direcţia de Sănătate Publică Arad a primit 18 solicitări pentru trimitere la tratament în străinătate. Toate au fost transmise comisiei teritoriale, însă în doar 14 cazuri a fost iniţiată corespondenţa cu clinicile recomandate de comisie. În cele din urmă, Ministerului Sănătăţii i-au fost transmise spre aprobare numai 10 dosare, din care au fost aprobate 8 dosare. Practic, din 18 solicitări, doar 8 au beneficiat de finanţare. Adică mai puţin de jumătate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!