ARAD. La Palatul Cultural, în Sala Științele Naturii 2 a Complexului Muzeal Arad, doi artiști fotografi din Timișoara – Dan N. Buruleanu și Lucian Ionică – au deschis, marți seara, expoziția „Un duel vizual”.
Cadou de la Timișoara
La vernisaj, președintele Foto Club Arad, Mircea Boran, a apreciat, în deschidere, că expoziția este „un cadou făcut de colegii din Timișoara” și i-a prezentat pe cei doi expozanți.
Dan N. Buruleanu este membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, a avut numeroase expoziții personale și de grup în țară și peste hotare și a fost premiat la festivaluri și saloane naționale și internaționale.
Lucian Ionică – conferenţiar la Universitatea de Vest din Timişoara, unde predă limbaj audiovizual, jurnalism de televiziune şi film documentar, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei Timişorene de Fotografie.
A realizat reportaje, filme documentare şi emisiuni de televiziune. Iniţiator şi corealizator al emisiunii Foto Show, prima emisiune TV din România dedicată exclusiv fotografiei.
Doi artiști încântați
Dan N. Burleanu a mărturisit: „Îmi place fotografia. Fac fotografie. Și mă bucur foarte tare că sunt aici, în spațiul acesta frumos. Ați văzut ce v-am prezentat și sper să vă placă”. „Vă mulțumesc foarte mult pentru că ne-ați invitat, pentru că ne-ați făcut bucuria de a fi aici și pentru primirea făcută”, a spus Lucian Ionică. Despre lucrările expuse precizând că „ceea ce vedeți aici pe simeze este un experiment pe care l-am făcut într-o călătorie de la Iași la Timișoara, în 5 noiembrie 2011. Am fotografiat din 50 în 50 km. Și am realizat 199 de imagini – într-un interval de 12 ore, 33 minute și 44 secunde – din care în expoziție sunt 47, adică 23, 61%.”.
În final, președintele de onoare al Foto Club Arad, Virgiliu Jireghie, a concluzionat că „este un prilej pentru noi, comunitatea fotografilor din Arad, să vedem două experimente interesante ale colegilor din Timișoara”.
Moment muzical
Înainte ca invitații să se prezinte, Cristian Bordaș și Laura Gașpar au prezentat un scurt moment muzical, care a încântat întreaga asistență (și mai ales pe oaspeți).
Citiți principiile noastre de moderare aici!