„’În urma investigaţiilor complexe, efectuate de poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale – Inspectoratul General al Poliţiei Române şi ai Serviciului de Investigaţii Criminale Arad, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, au fost depistaţi, la data de 12 iulie, în apropierea punctului de trecere a frontierei Nădlac, trei bărbaţi, cu vârste între 37 şi 42 de ani, cercetaţi pentru furt calificat şi distrugere. În baza probatoriului administrat, doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi magistraţilor Tribunalului Arad, cu propunere de arestare preventivă”, informează sâmbătă IGPR.
Din cercetări a reieşit că, în dimineaţa de 5 iulie, în jurul orei 03:45, cei trei ar fi distrus un bancomat, din localitatea Şiria, prin plasarea unui dispozitiv exploziv, şi ar fi sustras peste 200.000 de lei.
Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul Institutului Naţional de Criminalistică, Direcţiei Operaţiuni Speciale, Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiei, Serviciului Criminalistic Arad, Poliţiei Municipiului Arad, Secţiei 1 Rurală Arad, Poliţiei oraşului Pecica, luptătorilor SAS Arad, Serviciului de Investigaţii Criminale Prahova şi Serviciului de Investigaţii Criminale Maramureş.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!