Între timp, unul dintre copii a rămas în Timişoara, acolo unde s-a născut, iar cel de a-l doilea a luat calea Aradului. Ce-i drept, copiii au fost înregistraţi la câteva zile distanţă, dar au rămas cu acelaşi cod numeric personal. Situaţia nu a fost descoperită mult timp, ci doar când mama unuia dintre cei doi băieţi s-a adresat instituţiilor statului pentru a primi indemnizaţia.
Situaţia a devenit şi mai dramatică când şi-a dat seama că, din pricina celuilalt băiat, care are acelaşi CNP, nu mai poate lua trimiteri de la medicul de familie şi nici nu poate pleca în străinătate cu cel mic. Acum, părinţii celor doi copii încearcă să repare greşeala celor de la Evidenţa Populaţiei pentru a-i putea înscrie măcar la şcoală pe amândoi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!