Incendiul a izbucnit în jurul orei 7.00 pe strada Caransebeș din municipiu. La fața locului au fost trimise mai multe autospeciale de pompieri. Aceștia aveau informația că în imobil s-ar putea afla persoane. După ce au sosit la locul incendiului, pompierii au pătruns în imobil și au găsit cadavrele carbonizate a doi copii.
UPDATE. Incendiul de pe strada Caransebeș a fost sesizat la 112 de către un trecător. În casă, se aflau, în total, 10 copii și doi adulți – părinții. Două camere și bucătăria – în care dormeau cei 12 – au fost afectate în urma izbucnirii incendiului. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere și spumă, o autospecială de deblocare-salvare și o autospecială SMURD. În momentul sosirii pompierilor incendiul se manifesta generalizat la cele trei încăperi. Focul s-a propagat și la acoperiș. În urma operațiunilor de stingere, pompierii au descoperit cadavrele carbonizate a doi copii.
Restul familiei celor două victime, frații și părinții au scăpat nevătămați. Familia locuia într-o casă constuită din cărămidă și văiugă.
Când a fost întrebat cum se numeau cei doi copii care au murit și care sunt vârstele lor, tatăl a spus că încă nu și-a dat seama care dintre cei 10 copii ai săi au murit.
Urmează să se efectueze cercetări pentru a se stabili cauzele producerii incendiului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!