Unul dintre șoferi, este vorba despre V.M., a refuzat să se supună recoltării probelor biologice, analiză în urma căreia se stabilea alcoolemia, astfel că bărbatul a fost trimis în judecată.
Infracțiunea de refuz a conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. “În data de 19.07.2015, inculpatul a condus pe DJ 792/c, în localitatea Caporal Alexa, autoturismul marca Opel Vectra, a lovit o autoutilitară marca Mercedes, parcată în fața unui magazin din această localitate, după care a plecat de la locul tamponării, şi, fiind, identificat, de organele de politie, a refuzat să se supună recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, au precizat procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș privitor la faptele săvârșite de V.M.
Tot pentru infracțiunea de refuz a conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei a fost trimis în judecată și inculpatul L.F. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș “din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul L.F. în data de 11.12.2015, a condus pe D.J. 793, în comuna Şepreuş, autoturismul marca BMW, şi a refuzat să se supună recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”.
Cel de-al treilea șofer a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului. În 5 iunie 2015, inculpatul P.M. a condus un autoturism marca Audi A4, pe strada Muncii din oraşul Sântana, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost legitimat de organele de poliţie şi, fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de vapori de alcool în aerul expirat de 0.76 mg/l. Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie a rezultat că inculpatul a avut la proba I de sânge o alcoolemie în sânge la de 1.10 mg/l, iar la proba II de 0.90 mg/l.
Cele trei cauze vor fi soluționate de Judecătoria Chișineu-Criș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!