ARAD. Înainte de a fi acuzați că au participat la incendierea unui autoturism, alături de polițistul Cosmin Pană și un alt bărbat, cei doi, Dacian Uifălean și Cosmin Ștef, au fost arestați preventiv în luna iunie a acestui an, după ce au fost prinși în flagrant comercializând aproximativ două kilograme de cannabis. Au fost arestați preventiv, iar ulterior trimiși în judecată. În iulie 2020, polițiștii aveau să stabilească faptul că aceștia, împreună cu agentul de poliție Cosmin Pană și Iosif Rașca, au participat la incendierea unui autoturism în urmă cu un an de zile. Astfel că s-a dispus arestarea, din nou, a lui Uifălean și Ștef.
În 16 octombrie, Tribunalul Arad, la a doua înfățișare, a pronunțat sentința în dosarul traficului de droguri. În soluția instanței, postată pe portal.just.ro, judecătorii „condamnă pe inculpatul Uifălean Dacian Marius, arestat preventiv în altă cauză în Penitenciarul Arad la patru ani închisoare pentru infracţiunea de trafic ilicit de droguri de risc; condamnă pe inculpatul Ştef Cosmin Daniel, arestat preventiv în altă cauză în Penitenciarul Arad la doi ani închisoare pentru infracţiunea de trafic ilicit de droguri de risc”. Tribunalul Arad a mai dispus “confiscarea în vederea distrugerii a următoarelor cantităţi : 1983,95 grame cannabis şi 5,55 grame cannabis ambalate şi sigilate” și a ridicat „măsura asigurătorie a sechestrului instituit asupra sumelor de 1050 euro şi 1200 lei aparţinând inculpatului Uifălean Dacian Marius, instituită prin ordonanţa procurorului”. Hotărârea instanței nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.
Incendierea
Dacian Uifălean, împreună cu Cosmin Ștef, polițistul Cosmin Pană și Iosif Rașca sunt acuzați că ar fi participat la incendierea mașinii lui Călin Șuteu, în noaptea de 17 spre 18 octombrie 2019. Potrivit IPJ Arad, „din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 18 octombrie 2019, cei patru s-ar fi întâlnit la locuința unuia dintre bărbați, de 43 de ani, din Arad, care ar fi avut un conflict cu o rudă a proprietarului autoturismului, iar în scopul comiterii faptei, unul dintre bărbați i-ar fi transportat pe ceilalți trei cu autoturismul personal de la domiciliul celui de 43 de ani până în parcarea unui centru comercial. De aici, trei dintre aceștia s-ar fi deplasat cu alt autoturism până la locația unde s-ar fi aflat autoturismul persoanei vătămate, unde l-ar fi incendiat prin folosirea de substanțe inflamabile, după care ar fi părăsit zona, întorcându-se la centrul comercial, de unde ar fi fost preluați de bărbatul care i-ar fi transportat în primă fază”.
Trimite articolul
XDa pe Sergey când ? Se știe pe cine are spate ,sefu al mare ! Până când ? Mai un pic …cică dosarul lui e gata făcut ,doar că …el nu știe ,că sa aflat cine …
-
acuma ti ciuda pe finu? Tiganu a picat ,tu ai picat ,astia doi au picat ,te compari cu el? hahaha.Dosaru ? Dosarele ? sau se fac toate in unul si pica bine de tot? ce se aude e ca craciunul va fi greu pentru el,oricum e pandemie ,la caldurica.Se satura si sefu mare de el ,cum sa saturat si de alt.
Cine se aseamănă, se adună. O adunătură de infractori din care unul și în uniformă. Dacă legea ar fi lege, clară, fără echivoc, dacă am avea o structură de tip ”afaceri interne” echidistantă, neafiliată politic, compusă din profesioniști nu din lingăi, astfel de specimene ar fi depistate și excluse rapid din structurile Poliției Române, precum o măsea stricată. Nu ar trece ani, nu ar fi lăsați să-și facă de cap, să facă fel și fel de mârșăvii
pasaricile astea sociale ar trebui decazute din drepturi si izolate mult timp de restul lumii civilizate….avem destule gunoaie umane.