Arădenii care au plecat în teatrul de operațiuni kosovar sunt Petru Rus, de 41 de ani, și Lucian Raicovici, de 35 de ani. Primul dintre ei face parte din structurile Jandarmeriei Arad de șapte ani, în timp ce al doilea este jandarm în orașul nostru de 12 ani. „Secretarul de stat, chestorul de poliţie Ioan Dascălu, le-a mulţumit jandarmilor români în numele conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru misiunea pe care au ales să o îndeplinească”, ne-a declarat maiorul Florin Zapodean, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Arad.
Misiunile jandarmilor arădeni vor consta în controlul mulţimilor, escortarea şi protecţia parlamentarilor şi V.I.P, paza şi apărarea unor obiective sau misiuni speciale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!