Ieri a avut loc prima probă a concursului, cea scrisă. La 28 iulie se va desfăşura proba clinică sau practică, rezultatul final al concursului urmând a fi validat la 4 august. Adică la aproape trei luni de la publicarea anunţului de concurs. Odată cu postul de medic la Compartimentul chirurgie toracică al spitalului, au mai fost scoase la concurs cinci posturi de medic stomatolog la Cabinetul de medicină dentară de urgenţă ce va funcţiona în cadrul UPU-SMURD şi un post de medic în specialitatea pediatrie, tot în cadrul UPU-SMURD. Pentru aceste şase posturi, calendarul de concurs nu a fost încă definitivat.
Doi pe-un loc la Chirurgie toracica
ARAD. Doi doctori se luptă pentru ocuparea unui post vacant de medic în specialitatea chirurgie toracică, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a oferit clarificări recente cu privire la măsurile de ajutor destinate consumatorilor vulnerabili, în contextul în care schema de plafonare a prețurilor pentru energie electrică și gaze se va încheia.
Local
Două persoane dispărute, căutate de Poliția Română, au fost identificate de polițiștii locali, în acest an.
Local
O nouă stație de tren va fi construită în municipiul Arad, în mijlocul cartierului Micălaca, cel mai mare din oraș, iar pe viitor ar putea fi folosită pentru un metrou de suprafață care să lege centrul orașului de cartierele Micălaca și Aradul Nou.
Local
Într-o acțiune pentru prevenirea abandonului școlar, derulată de polițiștii locali, la cererea unităților de învățământ.
Local
Ce sume de bani se impozitează și ce venituri intră în categoria celor neimpozitabile? Situațiile sunt explicate de către Fisc.
Local
Pentru că au deficiențe de vedere, deficiențe de auz sau tulburări de neurodezvoltare, 42 de elevi vor susține examenul după o metodologie aparte, aprobată de Ministerul Educației.
România
În luna ianuarie 2025, câștigul salarial mediu brut pe economie a fost de 8.910 lei, înregistrând o scădere de 341 de lei (-3,7%) comparativ cu luna decembrie 2024. De asemenea, câștigul salarial mediu net a fost de 5.328 lei, cu o scădere de 317 lei (-5,6%) față de ultima lună a anului trecut.
Citiți principiile noastre de moderare aici!