Una caldă, alta rece (sau mai bine zis două reci) pentru Galleria Mall, după plecarea hipermarketului Cora. Mai marii centrului comercial situat la ieşirea din Arad spre Pecica vor afla, joi, ziua când Serviciul Paşapoarte şi Serviciul Permise Auto vor părăsi Galleria Arad. Bagajele celor două insituţii au fost deja făcute, noul sediu (situat pe strada Mărăşeşti) e deja amenajat cu tot cu sistemuele de protecţie a datelor informatice. Aşa că nu mai rămâne decât ca instituţia de care ţin cele două servicii, Prefectura Arad, să notifice conducerea Galleria Mall asupra datei la care vor părăsi efectiv spaţiile ocupate la parter de câţiva ani buni. Iar acest lucru se va întâmpla, din informaţiile pe care le deţinem, chiar joi.
Totuşi, mai marii complexului comercial şi-ar putea găsi zilele acestea şi motive să înceapă să zâmbească, după luni de zile de coşmar şi după ce firma care ocupa cel mai mare spaţiu din Galleria – hipermarketul Cora – şi-a strâns bagajele şi a plecat, fără să mai ţină cont de penalităţile asumate în contract. În aceste zile, tot din informaţiile pe care le deţinem, un supermarket negociază mutarea în Galleria. Spaţiul pe care ar putea să-l ocupe acest magazin este mai mic decât cel pe care l-a ocupat Cora. Dar, cum succesul unui mall este, aşa cum o ştiu cu toţii, garantat de prezenta unui super sau hipermarket la parterul sau primul etaj al unui complex comercial, orice negoicere în acest sens vine să alimenteze speranţele proprietarilor mall-ului.
Cert este că negocierile au început imediat ce hipermarketul Cora a eliberat spaţiile, fapt ce a avut loc doar în aceste zile şi că există se spune premisele ca spaţiul lăsat liber de Cora să fie luat de un alt supermarket. Până una alta, mai marii Galleria Arad încearcă prin orice mijloace să-i ţină pe arădeni aproape de mall-ul de la ieşirea din oraş. Au semnat, de pildă, de curând, un parteneriat cu KissFm, cel mai ascultat post de radio în mediul urban la nivel naţional, prin care se vor oferi sute de vouchere cadou câștigătorilor concursurilor din luna iulie din cadrul Summer Kiss. Vaucherele în valoare de câte 30 de lei vor putea fi folosite pentru cumpărături în cadrul magazinelor din incinta Galleria Mall în perioada 1-31 iulie 2015.
Este vorba de un parteneriat nou pe care înşişi repsonsabilii mall-ului l-au legat, prin intermediul unui comunicat de presă, de eliberarea spaţiilor de către Cora. „Dorim să îi asigurăm pe arădeni că vom continua seria de evenimente dedicate lor. În plus, în acest moment suntem în proces de preluare al spațiului ocupat anterior de hipermarketul Cora, proces care nu se poate realiza peste noapte ținând cont de dimensiunea spațiului și de etapele specifice unei astfel de acțiuni. Suntem în discuții cu mai mulți retaileri și operatori de hipermarketuri pentru a completa spațiul disponibil existent și vom continua să ne îmbunătățim oferta comercială”, a declarat, în comunicat, Mihaela Pavel, mall manager Galleria Arad.
Gradul de ocupare
Tot în comunicatul în care este făcută publică această declaraţie se mai arată şi faptul că „gradul de ocupare a celor două centre comerciale Galleria pe care GTC România le deține pe plan local, în Arad și Piatra Neamț, a fost în primul trimestru de 85%, potrivit ultimului raport financiar al companiei, veniturile din operare menținându-se la același nivel comparativ cu perioada similară din 2014”.
Ce face Inditex
Poate ar trebui amintit că, în acest moment, cel mai important client prezent în centrul comercial Galleria Arad, grupul Inditex, care deţine magazinele Zara, Bershka, Pull&Bear şi Stradivarius, nu şi-a anunţat intenţia de a părăsi mall-ul, deşi aceste zvonuri au apărut de ceva vreme pe piaţa din Arad. Se spunea de curând fie că Inditex va părăsi Aradul, fie că şi-a găsit spaţiu în celelalt mall din oraş. Zvonuri infirmate de conducerea Galleria Mall Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!