ARAD. La sfârșitul săptămânii, în 6 decembrie, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretele privind eliberarea din funcția de procuror – prin pensionare – în ceea ce-i privește pe cei doi magistrați: Bogdan Diaconescu din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Arad și Florin Roman din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț. De-a lungul anilor în care au activat în cadrul Ministerului Public, cei doi magistrați au instrumentat sute de dosare. Dincolo de munca depusă, necontestată de nimeni, cei doi procurori au devenit cunoscuți (și) pentru declarațiile făcute în spațiul public – este vorba despre Florin Roman – dar (și) pentru comportamentul în afara serviciului – Bogdan Diaconescu. Ambii magistrați au ajuns, la un moment dat, în cariera lor, în fața Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Astfel, la începutul anului 2012, CSM a hotărât să-l sancționeze pe Florin Roman – la acea dată procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad -, pentru declarațiile făcute în cadrul unei emisiuni de știri de la Antena 3. Procurorul arădean declara atunci că susține protestele din ianuarie împotriva guvernului și a președintelui țării. În urma acestei declarații, Inspecția Judiciară s-a autosesizat și a început verificările pentru a stabili dacă în cauză există indicii cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit.c din legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorului și procurorului (desfășurarea de activități publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuțiilor de serviciu). Procurorul Roman a fost sancționat cu ”diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 10 la sută pe o perioadă de trei luni”. Contactat telefonic la acea dată, magistratul ne-a declarat că cel mai probabil va înainta recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, însă nu deținem date despre acțiunile întreprinse ulterior de procuror în ceea ce privește decizia CSM.
“Ceartă” cu vecinul
Motivul pentru care procurorul – Bogdan Diaconescu – din cadrul DIICOT Arad a fost „cercetat”, de Inspecția Judiciară, iar apoi de Consiliul Superior al Magistraturii a fost… surprinzător. La fel de surprinzător a fost și gestul acestuia care a condus la plângerea formulată chiar de vecinul său. Se pare că procurorul a avut un schimb de replici cu vecinul său în timp ce își spăla mașina în fața casei. La un moment dat, se pare, magistratul și-ar fi stropit vecinul cu furtunul. Plângerea împotriva lui Diaconescu a ajuns la Inspecția Judiciară care a trimis dosarul spre Consiliul Superior al Magistraturii pentru abateri prevăzute de art. 99, lit. a și n din Legea 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor. De menționat este faptul că întâmplarea a avut loc în anul 2016. Consiliul Superior al Magistraturii a decis diminuarea indemnizației de încadrare lunară brută cu 20 la sută pe o perioadă de două luni în ceea ce-l privește pe magistrat.
Acțiune disciplinară respinsă
Procurorul a declarat recurs împotriva celor hotărâte de CSM, iar completul de cinci judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a admis acțiunea procurorului DIICOT Arad și a decis să caseze hotărârile atacate, respingând acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară.
Trimite articolul
XAltii trebuiau sa plece atat de la Diicot cat si de la Parchet…unii care dorm pe ei si altii care sunt prieteni cu lumea politica si tin spatele infractorilor…
Majoritatea trebuie demisi sa se faca ordine in tribunale deoarece toti sint minjiti si mafioti ca cei in cazul Nadas la fel cum si in cazul fabrica de zahar , a drogurilor, a celor cu tigari, a traficului de persoane, a mafiei din parlament etc etc …La inchisoare cu ei si pusi in locul lor noi curati !!
ia nu mai comentati atata si mars la lucru ca mai aveti de platit pensie la inca doi ! lucrati 5 amarati ca voi sa platiti pensia unuia din astia!
Scrieti si ce pensii au cei doi dilimandoci!
A inceput Romania normala…epurare a tuteurer celle care au indraznit sa se spuna regimului…
Un bolnav psihic care s a tratat și unul care nu al luat medicamente.Diaconescu un dement care a ținut oameni nevinovați la pușcărie .Bogdane începe o viața noua pr tine nu mai ești procuror .
Sint. Din Cenad. Jud. TIMIȘ. NR. 564. Am. Dat. În. Judecata. Angajatele. De. La. Psiatrie. Și. Psihologie. Pt. Amenințare. DOCTORIȚE.. Din. Fabrica. De. La. ZOPAS. Unde. Meritau. Sa. Între. La. Pușcărie. Din. Primul. Minut. Pt. Amenințări. Și. Traficuri de. Persoane. Și. Traficuri. De. Alte. Naturi. Internări. Prin. Psiatrie. Cerute. De. Angajatele. Zise. DOCTORIȚE. Și. Probabil. Angajați. Din. Politie. Care. Trebuia. Sa. Ia. Masuri. Nu. Sa. Își. Bata. Capul. Sa. Facă. Oameni nebuni… Inpreuna. Cu. O. Procurare. Care. Era. De Acord. În. Sanicolaul. Mare. Cu. Desfacerea. Contractului. De. Munca. Cu. Inapt. Deși. Acolo. Am. Chemat. Politia. Și. Diferite. Controloale. Care. Sau. Facut. Contra. Contabililor. Din. Firma. Pt. Înșelaciune. Și. Furt. Și. Amenințare. Cu. Doctori. Diagnosticați. Cu. Tulburări. La. Piesele. Care. Se. Făceau. În. Fabrica. La. ZOPAS. Și. Multe. Alte. Motive. Băgate. De. DOCTORIȚE. Care. Nu. Numai. Ca. În. Pușcărie. Trebuia. Sa. Între. Dar… Sint. Libere. Inpreuna. Cu. Procurarea. Care. Verdictul. Iei. Era. Ca. Nam. Fost. La. Controalele. Psihologice. Și. Psiatrie. Cerute. De. Fabrica. Pt. Calificare.. Deși. Consultările. Au. Fost. Făcute. În pușcărie. Nau. Întrat. Pt. Ce miau. Făcut. Iele. Mie. Nu. Invers. Și. Multe. Alte. Ilegalități. Daune. Morale. Și. Daune.. Pt. Înșelăciune. Și. Furt. La. Statele. De. Plata.. Și. Pt. Amenințare. Calomnie… Procurarea. Care. Trebuia. Sa. Ia. Masuri. Și. Sa. Le. BAGE. LA. PUȘCĂRIE. Nu. Le. Au. Băgat… La. Pușcărie.
Sint. Din. CENAD.. Jud. TIMIȘ. … Am. Dat. Declarați. Impiotriva.violentelor.si.a.amenintarilolr.de.5.ani..in.Cenad…Pt.maltratarea.animalelor..si.abuzurilir… Acestora. Și. Scoaterea. Dinților. Cu. CLEȘTELE. În. Afara. Traficului. De. Alte. Traficuri… Care. Se. Fac. În. Fabrici. Cu. Doctori. În. Primul. Rind.. Și. Cu. Salvările. Bineînțeles… Traficuri. De. Persoane. Și traficuri. De. Organe… Împreună. Cu b angajatele. Din. Politi. Nu. Putem. Sa. Scrie-mi. Restul.. Și. Pe. Deasupra. Se. Mai. Daiu.si.mari.si.creaza.probleme. Și. Alte. Etc… Deși. Politia. Încurajează. Aceste. Lucruri. De. 5.ani..incontinuare csi. În. Loc. Sa. Le. BAGE. LA. PUȘCĂRIE.. Pe. Unele. De. Pe. Strada. Asta. Care. Se. Ocupa… Nai. Reușit. Sa. Ia. Masuri.. În. Nici. Un. Fel. Nu. Prea. Le. Place. Sa. Își. Facă. Treaba… Prin. CENAD. Și. Sanicolaul. Mare… De. 5.ani.se.da.declarati.sa.bage.la. Pușcărie. Traficul. Cu. Asa. Zise. Nebunie. Și. Traficul. De. Organe. … Sau. Etc…. Dacă.i. Incurajarile. Politiei.. În. Legătură.. Cu. Internarile. Care. Se. Cer. Sa. Facă. Oameni. Nebuni. Și. Iei. Sint. Mai. Implicați. În. Alte. Traficuri.. Cu.internari. Și. Alte. Etc… Și. Le. Mai. Ia. Cite. Un. Rinichi. Ca. Sa. Trebuie… Atunci. Politia. În. România… La. Ce. Mai. Exista. Ar. Fi. Trebuit. Politia din. CENAD. Nu. Numai… Ca. Păcat. Ca. Exista. Asa. Ceva.. Și. Restul. Fără. Cuvinte.