ARAD. Joi, 23 mai, la obişnuita oră 13.00, la Biblioteca Judeţeană „A.D. Xenopol” din Arad, se va desfăşura o nouă ediţie a proiectului „Personalităţi arădene”.
Invitaţi vor fi, doi, parcă pentru a justifica pluralul substantivului cuprins în genericul proiectului „Personalităţi”, doi literaţi: Vasile Dan şi Gheorghe Mocuţa.
Licenţiaţi în Litere, Vasile Dan la Oradea – Gheorghe Mocuţa la Timişoara, redactori ai prestogioasei reviste arădene de cultură „Arca” încă de la înfiinţarea acesteia (1990), cei doi scriitori sunt două individualităţi distincte, două voci articulate ale literaturii arădene şi nu numai.
Vasile Dan – poetul – „ ieşit din coastele îngereşti ale lui Ioan Alexandru” (Al.Cistelecan) şi Gheorghe Mocuţa un „scriitor de buna calitate, de vocatie” (Ion Bogdan Lefter) sunt doi exponenţi ai lumii literare arădene care nu s-au mărginit la a se exprima, „specializa” pe un anumit gen literar. Vasile Dan scrie eseuri, dar şi proză, iar Gheorghe Mocuţa face critică literară şi traduce, de asemenea.
Membri ai Uniunii Scriitorilor din România, cu o producţie literară bogată şi apreciată, scriitorii arădeni sunt posesorii multor premii şi distincţii locale şi naţionale.
Producţii editoriale
• Vasile Dan: Priveliştile, Nori luminaţi Scara interioarã, Arbore genealogic , Întâmplări crepusculare şi alte poeme, Drumul cu fiinţe, Pielea poetului, Elegie în grădină, Un li pe drumul mătăsii, Jurnal chinezesc, Pielea poetului, Carte vie, Proza zilei, Poem vechi etc.;
• Gheorghe Mocuţa: Îngerul ridică lespedea, Zăpada anului unu, La răspântia scriiturii, Omul de litere/ viaţa de hârtie, Mic tratat asupra naufragiului, Pe aceeaşi arcă, Pregătiri pentru marea călătorie, Sistemul modei optzeciste, Călătorie. exil, Întoarcerea lui Ulise (Receptarea teatrului lui Eugen Ionescu în critica românească), Pasiuni la capătul nopţii.
CITESTE SI:
Manifestarea tinerilor scriitori
Spiritul locului recuperat de scriitori
Citiți principiile noastre de moderare aici!