Un automarfar și o basculantă s-au ciocnit, iar în urma impactului TIR-ul a luat foc, iar basculanta s-a răsturnat în șanț. Din păcate, ambii șoferi și-au pierdut viața.
„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN7 Deva-Arad, la ieșire din localitatea Vladimirescu, județul Arad, a avut loc o coliziune între un autotren ce transporta mașini de spălat și o autobasculantă încărcată cu nisip. În urma accidentului, a izbucnit un incendiu la nivelul autotrenului, iar autobasculanta a fost proiectată în șanț. Cei doi conducători auto au decedat.
Traficul rutier este oprit în ambele direcții, fiind deviat pe rute ocolitoare, respectiv Centura Municipiului Arad”, transmite Inspectoratul General al Poliției Române.
Conform pompierilor arădeni, alarma s-a dat înainte de ora 05:00. „De îndată, pentru misiune, au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD, dintre care una de Terapie Intensivă Mobilă”, transmite Ruxandra Klein, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
La sosirea echipajelor de intervenție, unul dintre autotrenuri ardea generalizat, iar în urma accidentului au rezultat două victime – șoferii celor două autovehicule – care, din nefericire, prezentau leziuni incompatibile cu viața, decesul fiind declarat de către echipajul medical.
Trimite articolul
XFara a sti detalii privind nenorocirea produsa,pot spune ca soferii de autobasculante care circula pe traseul arad-lipova,conduc de parca ar fi sinucigasi ; din pacate,pe linga ca se pun in pericol pe ei,mai pun in pericol si alti participanti la trafic. De politie pe aceasta ruta,nu are rost sa vorbim,nici despre cei 50 km/h in localitati…
-
Mare dreptate aveti. Pe același gand cu dvs. Păcat!
-
Dreptate ai …niște oameni de nimic înjură se suie pe tine nu contează ca ești cu familia și copii în mașină..își fac propriile reguli în circulație..Arad-Lipova e dezastru.din partea mea măcar 4 sa ia foc pe zi ..
-
Da vasile ai dreptate pentru ca la aceste firme de basculante in majoritate patroni sau sefi de coloana sunt fosti politisti iesiti prea tineri la pensie si considera ca sunt mai presus de oamenii de rand.
-
-
Perfect adevărat.
-
In localitate camioanele cu 30 așa scrie in legislație cu 50 mașinile mici
CU PREA MARE VITEZA SE CIRCULA IN ZONĂ. CHIAR DACA AU LIMITARE LA 70 SAU 100 TOTI CIRCULA CU 120-150 !
TOȚI SE BAZEAZĂ PE PILELE CE LE AU FIIND IN DOMENIUL TRANSPORTURILOR.
AU MURIT CA DOI PROȘTI, PENTRU CE ?
-
Unde ai văzut tu tir sau basculantă să circule cu 120-150 km/h?
Nici mașinile mici nu merg cu atât în localități.
Uneori se depășește viteza legală, dar cu 20,30 km in plus.
Accidentul a fost la ieșirea din Vladimirescu.
Dumnezeu să-i ierte!-
Ia pune-i un magnet sau butoane,sa vezi cum merge și cu 150/ora
-
Deșteptule, prin Mandruloc Cicir e 70 limita, lejer merg cu 100 și la ieșire din Vladimirescu spre Mândruloc a apărut indicator de limitare 100, deci lejer merg cu 120 știind ca nu rămân fără permis dacă chiar îi prinde ca depășesc cu 20 km peste limita maxima admisa.Da nu-i oprește nimeni și-s zmei cu pile. Se vede clar pe filmare ca su avut viteză la cât îs de “sudați”. 100% cel ce a tranzitat Vladimirescu a avut viteză că altfel nu avea cum să aibă așa demaraj imediat la ieșirea din Vladimirescu iar cel ce urma să intre în Vladimirescu nu s-a pregătit să reducă viteză la întrare în localitate adică 50km/ h cat e în Vladimirescu. S-au bazat ca e prea devreme să se întâlnească cu mulți în trafic dar suficient pt.doi tâmpiți.
-
-
Camioanele sunt limitate la 90 km/h. Ca sa stii si tu!
-
Nu neapărat. Pune magnetul și îi dă talpă de zboară.
-
Ungure draga, prin Paulis și Baratca unde limita ii de 70 și eu mer cu 80/90 ma depășesc fără nici o problema
-
Ce glumă bună !
-
Asa ar trebui ,dar sunt metode inca
-
-
150 km/h pe dracu, aberati. Întradevăr încalcă de multe ori legea…
-
Cât timp majoritatea au salarul minim în contract și sunt plătiți la km nu avem ce sa facem. Sa faci 5-6 drumuri Lipova/zabrani/neudorf – Arad ii greu și cu mașina mica…
Vina patronilor cu basculante!!tonaj dublu peste limită!!de ce nu se fac controale amănunțite la asemenea basculante!!merg cu viteză ca in codru!!poliția din vladimirescu ce face de nu patrulează!!is preocupati mai mult de femeile bărbaților,în timp ce bărbații sunt la lucru!nu au ei legătură cu serviciul
-
Foarte simplu de ce.Pentru că ale miliției sînt camioanele! Miliția sa se amendeze singura? Pina nu intra sistemul in colaps nu se va schimba nimic.
-
Daca intra sistemul in colaps, atunci nu va mai fi nimic de corectat. Nu asa se pune problema
-
Ceea ce spui tu, este o frustrare . Cauza este șoferul care este inconștient, sunt patron și nu am legătură cu polițiștii, la poarta vin șoferi care nu merita sa lucreze decât în agricultura. De ce nu recunoaștem ca sunt niște iresponsabili cei care merg cu viteza , ……dar aici scriu o grămadă de neîmpliniți și cauta scuze.
-
-
Da-ne detalii. Locatie macar. Sa nu stea barrbatii acuma stressati. Oare a lui e aia sau nu?
In general cam in toată România se circulă lafel. Inconștiența generalizată face ca de multe ori totul sa se reduca la pierderi de vieți omenești vinovate sau nevinovate. Poliția ce sa mai faca? Nici ei nu au control asupra situației. Neregulile pleaca mereu de jos adica de la piesa dintre volan si scaun,asa ca….nu are rost sa discutam. Pana nu se starpeste raul cel mai mic nu are nici raul cel mare cum sa dispara.
Domnule Rogojan vă rog verificați știrea. Sunt la fața locului . Camionul de la Arbotrans era fără încărcătură.Hai să fim profesioniști, că nu e greu.
Traseul Cicir-Arad parcă e autobandă, de ce nu se pun radare fixe în intrare în localitate și în localități radare mobile?? să vedeți ce corect vor circula oamenii!!!! De când e lumea se circulă prin Vladimirescu cu o viteză enormă, că nici nu ai șanse să treci pe trecerea de pietoni!!!!! Dar de fapt înțeleg că asta e România. E bine că stau in altă țară.
-
Radarele sunt promise, nu existente. Nici in municipiu (v. str. Eugen Popa) nu sunt radare permanente. In apropioere de podul peste Mures, viteze peste 100 km/ora sunt obisnuite. Sa indraznesti numai sa mentii viteza legala ! Invit Politia sa ia o masina fara girofar si fara alte insemne si sa faca cateva ture pe strada respectiva, sa vada realitatea.
-
Acolo poate cu 200 km/h.
-
Crezi ca politistii nu stiu realitatea? N-ai cum sa nu vezi cum se circula in oras… iar daca in mijlocul orasului se depaseste constant limita maxima de viteza, ce asteptari sa avem in afara orasului? Nu se pun radare fixe fiindca si cei “de sus” incalca legea si nu vor amenzi sau chiar suspendarea permisului.
-
Adevărul e că așa e majoritatea camioanelor sunt deținute de foști milițieni și se acoperă uni pe alti așa se circulă și Lipova Timișoara te scot băieți de pe drum pacat
-
Și chiar dacă sunt ale unor foști politisti tu ca om merita sa profiți de pile ca să ajungi în groapa. Ce zic familiile lor ?
-
-
-
-
Jordi!Padure fara uscaturi nu exista pe planeta asta!! Nici la tine in tara nu e lumea perfecta ! si acolo merg conationalii tai cu viteze enorme si platesc amenzi grase la radare! asa ca nu te lega tu de Romania noastra! Daca nu -ti convine aici???? dupa ce ai mai venit pe plaiurile mioritice?Go back in your empty country .!
Clar ca cel de pe bascula e vinovat , se vede clar ca lumina zilei cum TIR ul si cuprins de fracari fiind , e inca aliniat pe banda lui , cel cu bascula a intrat in el ca un criminal , iar fiind gol iar TIR ul incarcat , clar ca idiotul cu bascula a fost aruncat cat colo , cel cu bascula a intrat direct in rezervorul TIRului de aici si incendiu instant produs la TIR .
Militia din arad sa nu mai trunchieze adevarul , a carui garcea e bascula ???
-
Nu ascunde nimeni adevărul stați liniștiți ca nu-i Dumnezeu să se ascundă probele o să iasă clar dovezile în fața … nu mai dați vina pe niciunul ! Dumnezeu să-i ierte! Uită-te mai bine pe filmare și atunci vei vedea !