E vorba de familii ai căror copii sunt asistaţi în cadrul Fundaţiei „Vis de copil”. Pachetele vin din partea filialei judeţene de Cruce Roşie, alimentele fiind donate de arădeni prin campania Banca de alimente derulată în hipermarketurile din municipiu. „Prin distribuirea celor 20 de pachete, dorim sa aducem o mică bucurie familiilor cu probleme sociale care şi pe viitor au nevoie de sprijinul semenilor” – punctează Iudita Cuvineanu, director al Crucii Roşii Arad.
Donatii pentru saraci
ARAD. 20 de pachete conţinând alimente, materiale de igienă, îmbrăcăminte, jucării şi încălţăminte vor ajunge astăzi la câteva familii care au foarte multă nevoie de ele.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Numărul tablourilor descoperite de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în urma perchezițiilor efectuate în dosarul în care este vizat șeful Comandamentului Logistic Întrunit, generalul Cătălin Ștefăniță Zisu, au ajuns la circa 4.600, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Local
Au fost desemnați în urma unei hotărâri a Consiliului Local al Municipiului Arad.
Local
Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverința cuvenită beneficiarului pentru plățile privind bunăstarea animalelor, anul de angajament 2025.
Local
În cadrul proiectului, vor beneficia de lucrări de modernizare și dotări cu echipamente specifice 23 de săli, din care 17 laboratoare, aferente unui număr de șapte facultăți.
Local
Deși pompierii de la Chișineu-Criș au intervenit prompt, mașina a ars în proporție de 90 la sută.
Local
Castingul este o disciplină adiacentă pescuitului, care presupune aruncări la distanțe cât mai mari sau chiar extreme cu lanseta de pescuit, pe un teren amenajat și măsurat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!