ARAD. Încă o campanie atipică de donare de sânge, în Arad. Organizatorii Festivalului SYA au decis să acorde invitații gratuite tuturor arădenilor care vor dona sânge în luna precedentă festivalului. Așadar, persoanele care donează sânge la Centrul de Transfuzie Sanguina Arad în perioada 22 mai – 22 iunie 2023 au accesul gratuit la Festivalul SYA, pentru cele două zile de festival (regular ticket).
„Intrarea se va face pe baza documentului primit la Centrul de Transfuzie Sanguina Arad care atestă donarea de sânge și buletinul. La intrarea in festival după verificarea documentului se aplică brățara acces pentru ziua în care s-a optat”, au punctat organizatorii.
Festival internațional
„Pe partea organizatorică, am realizat o importantă schimbare a locației, în baza unui parteneriat pe termen lung încheiat cu Consiliul Județean Arad și CCIA Arad, astfel încât, începând de acum și în următorii 5 ani Expo Arad va găzdui edițiile viitoare ale SYA. Decizia are la bază faptul că noua locație oferă condiții excelente de amplasare a scenei și a locurilor pentru public, o parcare mai mult decât generoasă și posibilitatea amplasării funcționale a serviciilor adiacente Festivalului (zone de acces, de găzduire artiști, drink&food, spații sanitare etc.). Cu adevărat importantă este însă oferta noastră de spectacol. Credincioși standardului de eveniment premium pe care ni l-am setat de la început, am încercat să condensăm în numai două zile de festival, câte vor fi în ediția de anul acesta, savori muzicale care, suntem siguri, vor produce deliciul publicului arădean. Mai mult decât atât, unele dintre aceste momente vor fi în premieră în Arad, așa că bucuria experiențelor de muzică și spectacol pe care le propunem va fi una deosebită. Caracterul internațional al SYA va fi anul acesta și mai bine subliniat prin invitarea a trei momente de concertistice și de spectactacol, din Ungaria, Spania și Germania. Pe de o parte, din Ungaria va fi alături de noi exploziva formula Vosovski Symphonic care va închide într-o explozie de energie seara de 23 iunie. Pe de altă parte, tot în aceeași zi, marele și pasionalul flamenco va încinge scena SYA prin arta celor de la Flamencution, din Cartagena, Spania. Iar pentru că arta lui Manni Neumann – fostul mare violonist Phoenix – nu putea să lipsească de la acest moment de gală, trupa germană Farfarello va fi parte din bucuria muzicală pe care o propunem Aradului la SYA 2023.
Pe lângă momentele internaționale, scena SYA va avea bucuria și onoarea să găzduiască artiști români de mare clasă, cum sunt Damian Drăghici, Răzvan Suma, grupul Amadeus etc. Desigur, momentul de belcanto va fi unul dintre punctele forte, acesta fiind modul în care vom încheia Festivalul, pe 24 iunie. Și tot un punct important, care dă și un element de continuitate: și această ediție va fi prezentată de minunata Anca Țurcașiu, o prezență atât de tonică și de încântătoare la ediția de anul trecut”, au declarat reprezentanții In Times, organizatori ai evenimentului.
Consiliul Județean Arad și Camera de Comerț Arad sunt partenerii celei de-a doua ediții a Festivalului SYA.
Citiți principiile noastre de moderare aici!